Antena 3 CNN Politică PNL face apel la încetarea violenţei în campanie. PNG se consideră victimă

PNL face apel la încetarea violenţei în campanie. PNG se consideră victimă

PNL face apel la încetarea violenţei în campanie. PNG se consideră victimă
07 Noi 2008   •   14:45

Membrii Partidului Naţional Liberal, implicaţi în incidentul de joi seară, în urma căruia mai mulţi dintre ei au fost agresaţi de reprezentanţii Partidului Noua Generaţie, au făcut un apel la nonviolenţă în campania electorală. Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor în colegiul 7 din Bucureşti, Ştefan Sebastian Szobotka a mulţumit colegilor săi care l-au ?apărat cu trupurile lor?. El a apreciat prezenţa la locul incidentului a lui Ludovic Orban, coordonator al campaniei liberale în municipiul Bucureşti, fără de care situaţia ar fi putut deveni mult mai gravă.
La conferinţa de presă a fost prezent şi Adrian Robu, unul dintre tinerii PNL-işti care au fost bătuţi joi seară. El a povestit că se afla într-un parc de pe şoseaua Iancului împreună cu alţi trei colegi, când au fost abordaţi de un bărbat, care s-a recomandat ca fiind reprezentant al PNG. Acesta s-a arătat deranjat de prezenţa liberalilor şi i-a ameninţat pe aceştia cu un aparat electroşoc, după care a plecat. La scurt timp, în zonă au apărut un grup de şase indivizi care au intervenit direct şi în forţă, agresând fizic reprezentanţii liberali, care au chemat poliţia.
Incidentele nu s-au încheiat însă aici. După ce fiecare dintre părţi a dat declaraţiile necesare poliţiei, membrii PNL au revenit la sediul de campanie unde au primit un apel telefonic din partea unei simpatizante care îi informa că un banner electoral al PNL-ului, situat în aceeaşi intersecţie unde a avut loc primul incident, este tăiat de adversarii politici. Când au ajuns la locul semnalat, liberalii au remarcat mai multe persoane care deteriorau însemnele electorale, pe care i-au urmărit cu maşina până pe strada Ritmului.
Odată ajunşi aici, au coborât din maşini şi au fost întâmpinaţi cu pumni şi aparate electroşoc. Acesta este şi momentul în care la locul incidentului a sosit Ludovic Orban, urmat la scurt timp de reprezentanţii poliţiei, care au reuşit să calmeze spiritele. În urma incidentelor două persoane au ajuns la spital, necesitând îngrijiri medicale.
Prezent şi el la conferinţa de presă, Ludovic Orban s-a declarat şocat şi surprins de modalitatea în care unele partide înţeleg campania electorală şi a făcut un apel la calm si nonviolenţă în perioadă rămasă până la scrutinul din 30 noiembrie.
Cele două părţi au versiuni aproape în totalitate diferite. Singurul lucru asupra căruia cele două tabere au aceeaşi părere este acela că este vorba de un incident deosebit de grav. În ceea ce priveşte celelalte aspecte, PNG-iştii au o cu totul altă versiune. Aurelian Bădulescu, secretar al filialei Bucureşti a PNG, susţine că membrii partidului din care face parte au constatat, în urmă cu două zile, că materialele electorale, amplasate legal, sunt în mod repetat distruse. S-a luat decizia supravegherii acestora. Unul dintre supraveghetori este şi Răzvan Ivan, care susţine că se afla pe un scuter când a surprins mai multe persoane rupând afişe electorale.
El a decis să filmeze cu telefonul mobil, dar a fost surprins şi lovit cu un autoturism marca Cielo. Acesta este, în varianta membrilor PNG, momentul în care spiritele s-au inflamat şi totul a degenerat într-o bătaie generală. Din păcate, în confuzia generată, Ivan a pierdut telefonul mobil pe care se afla înregistrarea care îi incriminează pe liberali. De altfel, el susţine că telefonul s-ar afla acum chiar în posesia acestora.
La faţa locului a sosit Ludovic Orban, dar, spre deosebire de declaraţiile liberalilor, membrii PNG susţin că acesta nu numai că nu ar fi aplanat conflictul, ci chiar ar fi instigat la violenţă. PNG-iştii consideră inoportună prezenţa coordonatorului liberal de campanie la locul incidentului şi susţin că aceasta se justifică doar prin presiunile pe care le-ar fi exercitat asupra reprezentanţilor poliţiei pentru a muşamaliza cazul.
Răzvan Ivan susţine că el este de fapt victima. El a precizat că, deşi a insistat să fie transportat la spital pentru a-i fi îngrijite rănile rezultate de pe urma accidentului, a fost preluat cu forţa de organele de poliţie şi plimbat pe la mai multe secţii din Capitală, la ordinul lui Ludovic Orban care ar fi intenţionat să îl ţină departe de ochii presei.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: campanie electorala
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close