Băsescu: "Voi desemna un premier responsabil." Să fie Blaga? (VIDEO)

04 noiembrie 2009 17:08 | |
Nota 2 / 7 voturi
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!
Traian Basescu

Intact Images

Reacţia preşedintelui Traian Băsescu la aflarea veştii că Guvernul propus de Lucian Croitoru a picat în Parlament nu a întârziat să apară. Aflat în campanie la Alexandria, judeţul Teleorman, şeful statului şi-a asigurat susţinătorii că va desemna "un prim-ministru responsabil" şi că "România va avea un Guvern care să servească poporul român".

Cât priveşte votul Legislativului, Traian Băsescu a declarat că nu îi vine să le mulţumească parlamentarilor pentru cadoul pe care i l-au făcut, "trântind al doilea Guvern al României".

În cadrul discursului său, preşedintele a făcut, din nou, referiri la nume precum Ion Iliescu sau Viorel Hrebenciuc, pe care i-a acuzat că încearcă să manevreze Executivul.

"Vă asigur că nu vor avea un guvern pe care domnul Iliescu, domnul Voiculescu, domnul Hrebenciuc să-l poată manevra în interesul privatizărilor pe care urmează sau pe care şi le doresc", a declarat preşedintele.

"Vă asigur că voi desemna un prim-ministru responsabil, în spatele căruia să nu se poată întâmpla ce-şi doresc cei pdespre care v-am vorbit mai înainte", a mai spus Băsescu.

BĂSESCU: PARLAMENTUL A TRÂNTIT DOUĂ GUVERNE

Vasile Blaga, posibilul premier "responsabil"

Unul dintre numele vehiculate ca fiind următoarea propunere a lui Traian Băsescu pentru ocuparea funcţiei de premier este Vasile Blaga. Demorcat-liberalul este unul dintre singurii doi miniştri care au primit aviz favorabil la audierile din comisiile parlamentare.

Potrivit unor surse surse citate de Mediafax, Vasile Blaga are cele mai mari şanse de a fi propus pentru funcţia de premier desemnat, în condiţiile în care Emil Boc, preşedintele partidului, nu mai poate fi luat în calcul, primind deja un vot de blam din partea Legislativului şi fiind respins acum câteva săptămâni de preşedintele Traian Băsescu, în cadrul consultărilor care au avut loc la Palatul Cotroceni.

În plus, Traian Băsescu a sugerat că în cazul în care propunerea unui premier indpendent nu se va bucura de asentimentul parlamentului, următoarea nominalizare de prim-ministru va fi una politică, din rândul formaţiunii politice cu cele mai multe mandate în Parlament, respectiv PDL.

Guvernul propus de către premierul desemnat Lucian Croitoru a picat, miercuri, la votul de validare din Parlament, împotriva sa votând 251 de senatori şi deputaţi. Singurii care i-au acordat susţinere au fost reprezentanţii PDL şi cea mai mare parte a parlamentarilor independenţi conduşi de fostul social-democrat Gabriel Oprea.

Numai 190 de parlamentari au votat pentru acest cabinet, pentru ca el să treacă fiind necesare 236 de voturi.

Antena3.ro

Etichete pentru acest articol » Traian Basescu , desemnare , premier , manevrare , Iliescu , Hrebenciuc , Vantu , Voiculescu

Comentarii

Au fost postate 46 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
  • Răspunde
    Responsabili?! ceilalti au fost ieresponsabili sau tu esti un iresponsabil si responsabil de tot ce se intampla de 5 ani de cand esti presedinte. De ce iti este frica nu o sa scapi este lozinca ta pentru alegeri, dar cred ca tu nu o sa scapi cu ce schelati ai lasat pe la primarie si pe la Cotroceni.
  • Răspunde
    PANA ACUM AI DESEMNAT NUMAI IRESPONSABILI ?! ASTA DA PRESEDINTE ! ALEGETI-L DIN NOU ROMANI SI O VETI DUCE NEMAIPOMENIT!
  • Răspunde
    In judetul satu mare si in municipile din acest judet, unii membrii din partidul democrat, comercializeaza tigari cu timbru de ucraina prin pietele municipilori. Politia nu se atinge de acele femei de etnie roma care te agata si te intreaba daca nu vrei tigari mai ieftine. In multe benzinarii din judetul satu mare, se opresc 2 tiruri si se muta tigarile din tirul de ucraina in cel romanesc, si cine credeti ca pazeste tranzactia?, pai oamenii fidel domnului Maxim Vasile care este seful poltiei de frontiera in judetul satu mare. Fiecare traficant de tigar cotizeaza atat la domnu Maxim, cat si la pdl, de la 200 de lei lunar pana la 1500 lei lunar, in functie de castigul lui din aceste contrabande. Domnu Maxim este sustinut cu tarie de domnul Blaga, si pe cat era sa fie filmat de corpul de control a lui Dan Nica, dar Nica a fost dat afara si domnu Maxim a ramas impreuna cu domnu Giurea care sint sefii contrabandei in judetul satu mare!
  • Răspunde
    TARA NU ARE NEVOIE DE UN ASEMENEA IRESPONSABIL! VA NUMI INTENTIONAT PE UNUL DIN PDL CARE NU VA TRECE NICIODATA DE VOTUL PARLAMENTULUI. BASESCU NU VREA DECAT CA BOC SA RAMANA PREMIER PENTRU A FURA ALEGERILE IN LINISTE SI PACE.ASTFEL CEAUSESCU SE VA REINTOARCE SI VOM AVEA CU ADEVARAT "DEMOCRATIE".
  • SUMANELE NEGRE | 05 November 2009, 06:19
    Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
  • Răspunde
    nu mai votati basescu.asta ne-a dus tara in jos un mincinos ordinaar,si un hot.si nastase poate fura dar se mai ocupa si de tara.asta ii problema pt mine ,de furat toti fura.dar base nu stie politica jur ii limitat nu am apreciat nimic la el.un om limitat dar norocos in viata.uuu
  • doru cristoloveanu | 05 November 2009, 00:49
    Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
  • Răspunde
    oare de unde este BLAGA ? PD-lL cumva ? mam ir daca o sa faca aceleasi mutari BAse , adik sa aduca in fata opozitiei aceasi lista nearga a ministrilor.
  • Răspunde
    de ce se teme, nu scapa acest bashescu! La Multus Anus in pushcarie, bashescule
  • Răspunde
    de mana mea mori kiorule. O sa te omor in kinuri, bag PU.LE.TU in ma.TA canceroasa
  • Răspunde
    ".Un prim ministru reponsabil si in spatele caruia sa nu se poata intampla ce-si doresc cei de care v-am vorbit mai inainte." Asta este este absolut logic: in spatele celui desemnat se va intampla numai ceea ceea ce isi doresc cei care-l desemneaza. Sunt insa nedumerit: ce isi doresc cei care-l desemneaza ? Poate fi vorba de case, functii, terenuri, afaceri si bani cash sau ce altceva ? S-ar putea ramburse creditele bancare ale unor proaspeti proprietari de terenuri ? Cine stie ceva mai multe ne spune si noua ?
  • Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
  • Răspunde
    eucic maica, trezeste-te ca visezi urat maica, sa iti dea maica o gura de aghiazma si un fum de tamaie?Sa ma duc sa dau acatiste pentru sufletul tau vandut necuratului portocaliu?Hai maica, te ajuta.
  • Răspunde
    PINA MAI LURMA O SA TE IMPUSCAM ALATURI DE SINISTRA VUITONISTA
  • Răspunde
    BASESCU PRESEDINTE !
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Topul Ştirilor din categoria Politica

Citite