Geoană: Administraţia prezidenţială trebuie să adapteze strategia de securitate la scutul anti-rachetă

08 februarie 2010 14:36 | |
Nota 3 / 2 voturi
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!
Mircea Geoana

Intact Images

PSD propune o evaluare mai amplă a Strategiei de Securitate Naţională pe fondul posbilităţii găzduirii unor elemente de scut anti-rachetă pe teritoriul naţional, a declarat luni preşedintele formaţiunii, Mircea Geoană.

"Dorim ca recentul anunţ făcut de Administraţia de la Bucureşti cu privire la găzduirea unor elemente de scut anti-rachetă pe teritoriul naţional să conducă, dincolo de elementele obligatorii pentru opinia publică şi pentru decizia Parlamentului, la o evaluare mult mai amplă cu privire la securitatea naţională a României. (...) Domnul Cristian Diaconescu, un om cu multă experienţă în plan internaţional, va coordona pentru această etapă, acest efort din partea noastră", a precizat liderul PSD, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al formaţiunii.

În opinia lui Geoană, actulul preşedinte, Traian Băsescu ar trebui să prezinte o nouă strategie de securitate naţională cuprivire la ameninţările la adresa securităţii naţionale, respectiv costurile şi implicaţiile în plan regional, european şi transatlantic.

"Considerăm că această decizie a Administraţiei de la Bucureşti, pe care Parlamentul Naţional va trebui s-o aprobe sau s-o amendeze, reprezintă începutul unei conversaţii obligatorii între noi şi cetăţenii României pentru că, atunci când vorbim de elemente atât de importante, este obligatoriu să existe mai multă transparenţă şi o adaptare a strategiei de securitate naţionale la condiţiile nou-create", a subliniat preşedintele Senatului.

Pentru Geoană la fel de necesare ar mai fi şi dezbaterea rolului serviciilor de informaţii, dar şi a criteriilor pe baza cărora România participă la operaţiuni pe teatre de război în afara teritoriului naţional.

"Cred că este momentul să devenim o ţară europeană şi membră a NATO serioasă", a conchis liderul PSD.

Antena3.ro


Comentarii

Au fost postate 3 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
  • Nu cred ca postati | 08 February 2010, 17:59
    Răspunde
    Iar tu ar trebui sa recunosti ca ai pierdut alegerile!
  • Răspunde
    si pe dvs. sa va adapteze la pasarica mamicii dvs.
  • Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Topul Ştirilor din categoria Politica

Citite