Liderii coaliţiei PSD-PDL joacă ping-pong cu şefia DGIPI
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni dimineaţă, la Senat, că propunerea partidului pentru şefia DGIPI, a fost transmisă încă de săptămâna trecută premierului Emil Boc. Premierul susţine însă că nu a primit nimic şi că nu ştie cine este Georgescu. În şedinţa coaliţiei de luni, Geoană, susţinut de liderul filialei Bucureşti, Marian Vanghelie, i-au cerut premierului să nu mai tărăganeze numirile de la MAI. La rândul său, Boc a pus întârzierile pe seama neprimirii din partea PSD a unei liste complete cu toate propunerile pentru secretarii de stat.
Atât preşedintele PSD, Mircea Geoană, cât şi liderul filialei Bucureşti, Marian Vanghelie, i-au cerut luni premierului Boc să urgenteze numirile de la MAI, respectiv să-l desemneze pe Ionel Georgescu, pentru şefia DGIP, susţin surse social-democrate şi pe Mincu Silvestru, ca secretar de stat în locul lui Radu Moldovan.
Boc a replicat, mutând problema ]n curtea PSD care nu ar fi remis lista cu toate propunerile pentru secretarii de stat de la MAI. Premierul a continuat jocul, făcând pe ignorantul atunci cînd a venit vorba de soarta secretarilor de stat propuşi şi instalaţi în funcţii de fostul ministru Gabriel Oprea, mai susţin aceleaşi surse.
Întrebat după şedinţă de presă cu privire la modul în care vor fi făcute numirile în funcţiile de conducere din Ministerul de Interne, Boc a afirmat că propunerile cu care Liviu Dragnea va veni vor fi discutate de către patidele din coaliţie. "Analizăm toate propunerile pe care le avem făcute. Cu ministrul de Interne vom avea discuţii pe propunerile pe care le înaintează cu privire la tot ce ţine de componenta ministerului", a declarat Boc.
Conform surselor citate, PSD îşi menţine trei propuneri din cele patru de secretari de stat de la MAI. Altfel, vor rămâne secretari de stat Mihai Viorel Fifor, Radu Stancu şi Cătălin Vrabie. În locul lui Nicolae Moldovan, care a demisionat la câteva zile de la numirea în funcţie, va fi propus Mincu Silvestru, protejat al preşedintelui de Bucureşti, Marian Vanghelie.
Tărăganarea numirilor la MAi a fost ridicată de Geoană încă înainte de şedinţa coaliţiei. El a precizat că nominalizarea lui Ionel Georgescu la şefia DGIPI a fost trimisă premierului Emil Boc în urmă cu o săptămână şi că "cel mai probabil, se va ajunge la această nominalizare".
Întrebat dacă PSD s-a consultat cu PDL înainte de a face nominalizarea, Geoană a spus: "Ce, ei ne-au consultat pe noi când şi-au făcut numirile?".
Premierul Emil Boc a susţinut că nu a primit nicio propunere oficială pentu şefia DGIPI. "Sincer, nu ştiu cine este Ionel Georgescu", a arătat Boc. Adjunctul Direcţiei Generale Anticorupţie, Ionel Georgescu, a fost avizat, la începutul săptămânii trecute, de conducerea PSD, pentru a prelua şefia DGIPI.
Liderii coaliţiei s-au întâlnit la Senat pentru a discuta probleme legate de prevederile bugetare, chiar înainte de întrunirea pe care Guvernul o avea astăzi cu sindicatele pe această temă. În condiţiile în care Educaţia ar urma să primească doar 5,8% din PIB, şi nu 6 procente cum îşi propusese ministrul Ecaterina Andronescu, este de aşteptat ca social-democraţii să exercite anumite presiuni pentru ca acest minister să primească acceptul pentru contractarea unui credit destinat suplinirii banilor lipsă de la buget.
Marius Vulpe, Antena3.ro
- Episod nou în dosarul Voicu: limbaj disimulat...
- Motocicliştii sunt în doliu după ce doi tiner...
- Bunul samaritean!
- Erupţie vulcanică în Islanda
- Imagini şocante! Un pasager împuşcă un tânăr ...
- Mihaela Rădulescu în ţinută latino
- Moment special dedicat lui Smiley la Neata
- Catalina Caraush - Mi-e dor
- Bete pe peron la metrou
- Mircea Badea: Cetăţeni, aţi păţit-o!
Topul Ştirilor din categoria Politica
- Sinteza Zilei: Cine sunt capii mafiei din România? Bătălie dintre caracatiţă şi rechini 536 vizualizări
- Consiliul Naţional al PDL se întruneşte pe 9 aprilie. 15 iulie, termen pentru alegerile în structurile de conducere 377 vizualizări
- Marian Sârbu va fi preşedintele UNPR. Cristian Diaconescu, preşedinte onorific (VIDEO) 362 vizualizări
- Marko Bela: Ponta instigă spiritele. Drepturile maghiarilor nu lezează drepturile românilor 203 vizualizări
- Macovei: Nu voi candida pentru nicio funcţie de conducere în PDL 198 vizualizări

















Comentarii