Liviu Negoiţă s-a întâlnit cu reprezentanţii PD-L la Palatul Victoria
Premierul desemnat Liviu Negoiţă şi-a petrecut aproape întreaga zi la Palatul Victoria, în aşteptarea partidelor cu care ar trebui să discute formarea guvernului. I-au mai alinat sigurătatea doi democrat liberali, Adriean Videanu şi Vasile Blaga. În condiţiile în care PSD şi PNL anunţaseră, oricum, că nu vor da curs invitaţiei lui Negoiţă, iar cu cei de la UDMR discuţiile se vor purta duminică.
Nominalizarea lui Liviu Negoiţă pentru funcţia de premier vine după ce Vasile Blaga a refuzat oferta democrat-liberalilor, iar ca soluţie alternativă era desemnarea Monicăi Macovei. Cel puţin asta susţin mai multe surse din cadrul PD-L, care au participat joi seara la o întâlnire a liderilor partidului.
Se pare că Negoiţă a fost convins să accepte această funcţie chiar de către naşul său de cununie, Adriean Videanu. Principalul argument folosit a fost acela că, spre deosebire de Monica Macovei, el are potenţial să formeze un guvern. Printre elementele luate în calcul a fost şi plusul de imagine pe care Negoiţă i l-ar aduce lui Traian Băsescu în campania electorală, în special în Capitală. Se pare, totodată, că Băsescu i-a cerut să nu aştepte zece zile pentru a trimite parlamentului un guvern.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, este de părere că desemnarea lui Negoiţă demonstrează că acesta nu este decât un alt om de sacrificiu al lui Traian Băsescu. Aceasta în condiţiile în care, spune Geoană, şeful statului s-a folosit la fel şi de Emil Boc.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că liberalii refuză orice colaborare cu Liviu Negoiţă, în condiţiile în care îl susţin în continuare pe Klaus Iohannis pentru funcţia de premier.
La rândul său, Traian Băsescu motivează refuzul de a-l accepta pe Iohannis de neîncrederea pe care o are în ceea ce priveşte majoritatea parlamentară.
UDMR a anunţat că susţine în continuare varianta Iohannis, deşi va analiza propunerea făcută de şeful statului.
Antena 3
- ACCIDENT TERIBIL 220KM/ORA
- Motocicliştii sunt în doliu după ce doi tiner...
- Bunul samaritean!
- Tineri inconştienţi. Au mers cu 170 km/h în u...
- Imagini şocante! Un pasager împuşcă un tânăr ...
- Mihaela Rădulescu în ţinută latino
- Bolnavă după sms-uri. Nu-şi mai simte mâinile...
- David Beckham in pat cu un barbat
- Bete pe peron la metrou
- Mircea Badea: Cetăţeni, aţi păţit-o!
Topul Ştirilor din categoria Politica
- Sinteza Zilei: Cine sunt capii mafiei din România? Bătălie dintre caracatiţă şi rechini 73 vizualizări
- Marko Bela: Ponta instigă spiritele. Drepturile maghiarilor nu lezează drepturile românilor 26 vizualizări
- Marian Sârbu va fi preşedintele UNPR. Cristian Diaconescu, preşedinte onorific (VIDEO) 19 vizualizări
- Consiliul Naţional al PDL se întruneşte pe 9 aprilie. 15 iulie, termen pentru alegerile în structurile de conducere 19 vizualizări
- Victor Ponta: Ţinutul Secuiesc nu există (VIDEO) 8 vizualizări


















Comentarii