Antena 3 CNN Politică Revoluţionarii fac Consiliu Naţional împotriva protejatului lui Iliescu, Emilian Cutean

Revoluţionarii fac Consiliu Naţional împotriva protejatului lui Iliescu, Emilian Cutean

Revoluţionarii fac Consiliu Naţional împotriva protejatului lui Iliescu, Emilian Cutean
Sursa foto: Emilian Cutean
03 Apr 2009   •   12:53

Blocul Naţional al Revoluţionarilor şi-a convocat vineri Consiliul Naţional, unde se vor discuta soluţiile de atac împotriva reinstalării ca şef la secretariatul de stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 a controversatului Emilian Cutean, acuzat de fapte corupţie comise tomai în această funcţie. Cutean se bucură de susţinerea preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu căruia îi datorează de altfel repunerea sa în funcţia pe care a mai ocupată în timpul guvernării Năstase.
Premierul Emil Boc l-a numit recent pe inculpatul Emilian Cutean în funcţia de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor. Numirea vine după o amplă acţiune de lobby pe care preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a pus-o în aplicare atât la nivelul partidului cât şi pe lângă premierul Emil Boc.
Manevra lui Iliescu a nemulţumit însă la culme reprezentanţii revoluţionarilor care au convocat Consiliul Naţional pentru a identifica "măsuri şi acţiuni faţă de numirea în funcţia de Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a lui Vasile Emilian Cutean, persoană care este inculpată pentru fapte de corupţie săvărşite la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 în anul 2004".
"Dosarul se află în judecată la Judecătoria sectorului 1 (la doilea termen de judecată), după ce a fost tergiversat şi amănat în nu mai puţin de 30 de termene de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", precizează revoluţionarii, care cer revocarea lui Emilian Cutean.
Revoluţionarii au de gând să voteze o persoană agreată de ei care să fie numită în locul lui Cutean. În cazul în care executivul Boc nu va da curs cererilor lor, ei ameninţă că vor protesta în faţa sediului Guvernului.
Emilian Cutean a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii aprilie 2006 de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), sub acuzaţia că a efectuat operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia sa, utilizând informaţii obţinute în virtutea acestei funcţii, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Antena3.ro

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close