Tăriceanu: Executivul are o incapacitate de a prelua proiecte utile din guvernările anterioare
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a criticat Guvernul, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru stoparea programului prin care liceeni primesc gratis calculatoare, el afirmând că Executivul are "o incapacitate de a prelua proiecte utile din guvernările anterioare".
Secretarul de stat în relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a cerut, luni, în plen, respingerea Ordonanţei emise în 2008 de Guvernul Tăriceanu privind dotarea cu calculatoare tip desktop a unităţilor în care se desfăşoară învăţământul liceal şi profesional de stat.
Tăriceanu a luat cuvântul în plen, şi a spus că ar fi fost normal ca acest proiect să continue, sumele necesare pentru dotarea cu calculatoare tip desktop să fie prevăzute în bugetul Educaţiei Naţionale din 2009 şi să fie organizată o licitaţie.
"Acest proiect este extrem de util pentru formarea elevilor. Pe lângă programul ŤCornul şi lapteleť, pe care copiii îl apreciază foarte mult, ar fi trebuit să ne gândim şi la alte programe care au şi o latură formativă. Constat cu regret incapacitatea Guvernului de a prelua proiectele utile ale fostului Guvern", a arătat Tăriceanu.
Secretarul de stat în relaţia cu Parlamentul Valentin Iliescu a precizat că Guvernul Boc nu poate pune la îndoială utilitatea acestui proiect, dar se pune problema financiară. El a precizat că Ordonanţa stabilea achiziţionarea a 445.500 de calculatoare tip desktop, iar sumele erau raportate la bugetul din 2009, fiind vorba de peste 643 milioane lei.
De aceea, Guvernul este de acord ca parlamentarii să respingă această ordonanţă.
Deputaţii vor vota în şedinţa de marţi Ordonanţa , comisia de specialitate a recomandat respingerea ei, Senatul a respins-o, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Antena3.ro
- Deputatul PD-L Petru Călian, implicat în traf...
- Un nou contingent de militari români, trimis ...
- Imaginile cu bătăi în şcoli, interzise pe You...
- Americanii lansează televizoarele 3D
- Riscul unei emisiuni de gatit pentru copii: A...
- Un bucatar a inventat branza din lapte matern
- Curling pe strada in Barcelona
- Răzvan a provocat-o pe Daniela Crudu la desză...
- Striptease hot la Un show păcătos
- Mircea Badea: Urmăriţi cea mai violentă emisi...
Topul Ştirilor din categoria Politica
- Ponta: Eu cu Antonescu suntem ca Fidel Castro şi Che Guevara, dar dictatorul n-a fugit (VIDEO) 1772 vizualizări
- Sinteza Zilei: Top 10 "Iude" în politica românească 1154 vizualizări
- Oxford Analytica: Încercarea de înlăturare a lui Geoană, un pas spre consolidarea puterii lui Băsescu 845 vizualizări
- Adrian Năstase şi Gheorghe Nichita se luptă pentru şefia Consiliului Naţional al PSD 742 vizualizări
- Ponta, nervos că alegerea şefului Consiliului Naţional este prezentată ca "ultima bătălie" (VIDEO) 627 vizualizări














Comentarii