Antena 3 CNN Actualitate Băsescu, acuzat de antisemitism în presa israeliană

Băsescu, acuzat de antisemitism în presa israeliană

Băsescu, acuzat de antisemitism în presa israeliană
02 Noi 2008   •   13:53

Un articol publicat duminică în ediţia online a cotidianului israelian Haaretz acuză antisemitismul din România, menţionând declaraţiile făcute de Traian Băsescu la sosirea din vizita efectuată în Siria. Acesta a spus că Siria se învecinează cu Irak, Liban şi Palestina, aparent confundând Israelul cu Palestina, care nu există oficial ca stat. Autorul articolului, Cellu Rozenberg, face referire şi la recenta profanare a 131 de morminte dintr-un cimitir evreiesc din Bucureşti, remarcând că antisemitismul nu a încetat niciodată în România.
?Dacă spera cineva că antisemitismul este practicat doar de persoane needucate, atunci remarca preşedintelui Traian Băsecu, făcută în cadrul conferinţei de presă susţinute cu ocazia reîntoarcerii sale din Siria pe aeroportul din Bucureşti, ne-a reamintit că mai există o Românie, în afară de cea a pastramei şi a vinului, şi anume România antisemitismului?, spune Rozenberg în articolul său intitulat ?Statul pe care preşedintele României l-a uitat?, adăugănd că ?este păcat că Ministerul de Externe nu a considerat oportun să răspundă dur acestor remarci. Nu este însă prea târziu?.
Cellu Rozenberg este un istoric specializat în securitate naţională, a cărui familie a fost ucisă în timpul pogromului de la Iaşi, din 29 iunie 1941.

Antena 3

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close