Antena 3 CNN Actualitate Grevă generală şi boicotarea examenelor, dacă se elimină sporurile salariale din învăţământ

Grevă generală şi boicotarea examenelor, dacă se elimină sporurile salariale din învăţământ

Grevă generală şi boicotarea examenelor, dacă se elimină sporurile salariale din învăţământ
Sursa foto: Sindicalistii protesteaza impotriva taierii sporurilor
17 Mar 2009   •   16:13

În cadrul unei întâlniri de marţi dintre membri Federaţiei "Spiru Haret" cu reprezentanţii celorlalte trei sindicate importante din domeniul educaţiei, adică Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) şi Federaţia Alma Mater, sindicaliştii au stabilit că vor boicota examenele şi vor declanşa o grevă generală, în cazUl în care ordonanţa referitoare la eliminarea sporurilor ar putea fi aprobată în forma actuală.

?Cerem boicotarea examenelor, îngheţarea anului şcolar şi declanşarea unei greve generale. Am rugat azi membri sindicatelor din învăţământ să comunice mai departe solicitarea Federaţiei Spiru Haret de a stabili un program al protestelor, astfel încât să stabilim o întâlnire comună şi apoi să acţionăm?, a spus Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret pentru Antena3.ro.

Protestele pe care sindicaliştii le pun la cale vin ca un efect la anularea de către Ministerul Educaţiei a unei serii de sporuri pentru cadrele didactice şi care ar putea fi aprobate printr-o ordonanţă.

Antena3.ro



×
Subiecte în articol: profesori protest sindicate sporuri
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close