Bucureştenii au doborât un nou record mondial: cel mai mare cârnat afumat din lume
Locuitorii Capitalei au reuşit să intre, din nou, în Cartea Recordurilor. Cel mai lung cârnat afumat din lume are, de sâmbătă, 392 de metri, cu 200 de metri mai mult decât predecesorul său, preparat în Polonia.
Cârnatul record, un cabanos de câteva sute de metri învelit într-o membrană dintr-o singur bucată, este însoţit de un şir de cârnăciori care depăşeşte doi kilometri şi a fost adus în Piaţa Constituţiei din Capitală în jurul orei 11. O oră mai târziu, cabanosul afumat a fost măsurat de un arbitru venit din partea Guiness World Records, care a constatat doborârea recordului mondial.
Cârnatul a fost, apoi, porţionat, prăjit şi oferit celor prezenţi în Piaţa Constituţiei. Pentru prepararea uriaşului produs s-au folosit 150 de kilograme de carne, slănină, condimente şi usturoi.
Capitala a intrat deja în Cartea Recordurilor, în urmă cu şase zile, când aproape 4.000 de Moşi Crăciun au împărţit cadouri.
Maratonul nu se opreşte aici. Duminică, bucureştenii vor încerca să doboare un alt record cu "cel mai greu tort cu fructe şi frişcă din lume". Tortul gigant va depăşi 200 de kilograme. Blaturile vor fi aduse la ora 6 dimineaţa, în Piaţa Constituţiei, iar asamblarea tortului va dura până în jurul orei 12.
Pentru constatarea recordului a fost construit un cântar special, care va fi introdus sub masa pe care se asamblează tortul. Acesta ar putea fi al treilea record mondial pe care bucureştenii îl stabilesc în perioada sărbătorilor. În urmă cu şase zile, Capitala a intrat în Cartea Recordurilor cu cei 3.939 de Moşi Crăciun care au împărţit oamenilor cadouri.
Antena 3
- A. Gheorghe: Am avut o discuţie civilizată, c...
- Videoconferinţă cu Boc: Măi fraţilor... sunte...
- Sute de câini, îngropaţi în zăpadă la Glina...
- Cascada de zapada
- Să râzi sau să plângi? A luat un sâlp în faţă...
- Acces Direct: Imagini cu vila lui Radu Mazăre...
- Mihai Morar - Balada lui Marian Vanghelie
- Moni face senzaţie: Cu sânul pe-afară, la Lon...
- Acuzaţii de gigolo: Andreea Mantea m-a lăsat ...
- Mircea Badea şi preoţii care sfinţesc pârtia ...
Topul Ştirilor din categoria Romania
- Iulian Iancu: Rusia reduce din nou livrările de gaze către România. Furnizorii de energie mai au stocuri pentru 4-5 zile 4408 vizualizări
- Lecţii despre prostituţie, la ora de dirigenţie (VIDEO) 1366 vizualizări
- Aterizare cu probleme pe Otopeni. Pilotul unui avion Air France a semnalat fum în cabină 1216 vizualizări
- Reacţia Ministerului Economiei la afirmaţiile lui Iancu: Furnizarea gazelor se desfăşoară normal 1147 vizualizări
- Moştenire criminală: Şi-a ucis tatăl în aceeaşi cameră unde acesta îi omorâse bunicul (VIDEO) 927 vizualizări






















Comentarii