Antena 3 CNN Actualitate Mihai Stănişoară: Sporurile militarilor nu au fost tăiate, ci doar amânate

Mihai Stănişoară: Sporurile militarilor nu au fost tăiate, ci doar amânate

Mihai Stănişoară: Sporurile militarilor nu au fost tăiate, ci doar amânate
Sursa foto: Mihai Stanisoara
19 Mai 2009   •   16:35

Plata sporurilor de confidenţialitate şi radiaţii este amânată. Asta le-a spus ministrul Apărăii, Mihai Stănişoară, membrilor Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaţilor, la audiere.

Stănişoară speră ca la viitoarea rectificare bugetară Ministerul pe care îl conduce să primească bani, astfel încât militarii să primească sporurile la care au dreptul.

Cele două sporuri sunt de 10, respectiv 15% din salariu. Măsura va afecta aproximativ 90% din personalul armatei, adică 75.000 de militari, şi va fi aplicată începând din luna mai.

Ministrul Apărării a dat asigurări că nu vor fi amânate decât aceste două sporuri. Totodată, acesta a precizat că norma de hrană nu a fost afectată.

Liberalii din Comisia pentru Apărare din Camera Deputaţilor se declară nemulţumiţi de răspunsurile primite şi spun că vor depune moţiune simplă pe tema situaţiei din Apărare.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mihai Stanisoara sporuri militari
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close