Antena 3 CNN Actualitate Nuţu Cămătaru, eliberat: A plecat călare de la Penitenciar (VIDEO)

Nuţu Cămătaru, eliberat: A plecat călare de la Penitenciar (VIDEO)

Nuţu Cămătaru, eliberat: A plecat călare de la Penitenciar (VIDEO)
09 Iun 2010   •   09:22

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a fost eliberat din închisoare. Acesta a părăsit, miercuri dimineaţă, Penitenciarul Jilava, după şase ani de detenţie. Cămătaru a fost condamnat în 2004, pentru tâlhărie, la capătul unui proces care a durat mai bine de zece ani.

Prietenii şi rudele lui Nuţu Cămătaru l-au aşteptat pe acesta încă de dimineaţă în faţa Penitenciarului Jilava. Oamenii nu au venit, însă, nepregătiţi.

Pentru ca eliberarea lui Nuţu Cămătaru să fie una memorabilă, rudele acestuia au adus în faţa Penitenciarului mai mulţi porumbei pe care i-au eliberat în momentul în care Nuţu Cămătaru a ieşit pe poarta închisorii.

Totodată, oamenii au adus şi câţiva cai, astfel că Nuţu Cămătaru a plecat călare spre locuinţa sa.




Nuţu Cămătaru a fost trimis pentru prima dată în spatele gratiilor în anii '90, pentru o tâlhărie. Acesta nu a petrecut, însă, mult timp acolo, fiind cercetat apoi în libertate.

Fraţii Sile şi Nuţu Cămătaru, precum şi mama acestora, Smaranda Stoica, cunoscută sub numele de Mimi Cămătăreasa, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru mai multe infracţiuni, printre care sechestrare de persoane, înşelăciune, proxenetism, şantaj şi tâlhării.



Pe 29 septembrie 1994, Nuţu Cămătaru a fost arestat împreună cu alte trei persoane. Un an mai târziu, cazul a fost trimis în judecată. Dosarul lui Nuţu Cămătaru a fost, însă, pierdut, iar refacerea acestuia a necesitat circa patru ani. Astfel, abia pe 7 februarie 2003, Nuţu Cămătaru a fost condamnat la şase ani de închisoare.

Decizia a fost atacată cu apel, acesta fiind, însă, respins de Tribunalul Bucureşti. Astfel, pe 29 iulie 2004, condamnarea lui Nuţu Cămătaru a rămas definitivă.

În libertate, Nuţu Cămătaru şi-a creat o reţea proprie care s-a dovedit a fi extrem de eficientă. Poliţişti, oameni de afaceri sau chiar politicieni l-au ajutat să strângă o avere impresionantă şi să-şi desfăşoare liniştit activitatea. S-au întors cu toţii împotriva lui dar nu i-a uitat. Chiar şi în penitenciar a avut în permanenţă un telefon mobil. Au curs ameninţările cu moartea în speranţa că le va închide gura.

În şase ani de detenţie, Nuţu a făcut de toate: a pornit o revoltă, a coordonat afaceri şi a avut "grijă" de cei care l-au supărat. În faţa deţinuţilor a fost văzut imediat ca un model.


Condamnat din nou

Nuţu Cămătaru ar putea fi trimis din nou după gratii. Anul trecut, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe fraţii Sile şi Nuţu Cămătaru la 15 şi, respectiv, 13 ani de închisoare pentru infracţiuni cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane. Procesul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, care are termen de judecată stabilit pentru data de 21 iunie.

Cercetarea judecătorească în acest caz a fost finalizată. Cu toate acestea, procesul nu a putut fi încheiat, pentru că, la ultimul termen de judecată, unul dintre inculpaţi nu s-a putut prezenta. Este vorba despre Alexandru Costache, care era minor la data când ar fi săvârşit infracţiunile şi care şi-amotivat absenţa prin faptul că urmează un tratament psihiatric.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: nutu camataru inchisoare eliberat cal
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close