Antena 3 CNN Actualitate Peste 100.000 de români şi-ar putea pierde locul de muncă în perioada următoare

Peste 100.000 de români şi-ar putea pierde locul de muncă în perioada următoare

Peste 100.000 de români şi-ar putea pierde locul de muncă în perioada următoare
08 Noi 2008   •   14:05

Din ce în ce mai multe firme din România anunţă disponibilizări pentru a face faţă crizei. Angajatorii care adoptă programe de restructurare au obligaţia să anunţe agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă cu cel puţin 30 de zile înainte. Iar numărul de notificări primite de agenţii creşte constant. Peste 100.000 de angajaţi din industria textilă, industria alimentară şi prelucrarea lemnului şi-ar putea pierde locurile de muncă în perioada următoare.
Printre judeţele cele mai afectate vor fi Iaşi, Mureş şi Cluj. Aproape 55.000 de angajaţi din industria textilă îşi vor pierde locul de muncă până la sfârşitul anului, iar numărul lor s-ar putea dubla în 2009. Industria alimentară se va confrunta şi ea cu o perioadă critică în 2009, în condiţiile în care 10% din cei 190.000 de angajati riscă să fie disponibilizaţi.
La Târgu Mureş, 24 de firme au anunţat posibile concedieri, iar şase din ele au confirmat deja că de la 1 decembrie vor începe disponibilizările. În judeţul Bistriţa Năsăud, aproape 600 de persoane vor rămâne fără loc de muncă în următoarele luni, ca urmare a concedierilor făcute de agenţii economici. Situaţia este dificilă şi în judeţul Dolj. Peste o mie de salariaţi din cadrul societăţilor comerciale îşi vor pierde locurile de muncă în următoarele trei luni, cele mai afectate domenii fiind industria uşoară, agricultura şi construcţiile. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, 12 societăţi îşi vor concedia o parte din angajaţi, din cauza crizei economice mondiale.
Concedierile afectează şi judeţul Gorj, în condiţiile în care luna trecută, una din societăţile din judeţ a concediat peste 530 de muncitori. Acestora li se vor alătura, în această lună, alţi 100 de oameni de la o altă societate. Problemele din ultima perioadă de la uzina Dacia afectează şi alte întreprinderi din ţară - principalul distribuitor de piese de la Oradea al uzinei şi-ar putea întrerupe temporar activitatea.
Antena 3

×
Subiecte în articol: locuri de munca disponibilizari
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close