Antena 3 CNN Economic Auto Honda recheamă în service peste 400.000 de maşini din SUA (VIDEO)

Honda recheamă în service peste 400.000 de maşini din SUA (VIDEO)

Honda recheamă în service peste 400.000 de maşini din SUA (VIDEO)
17 Mar 2010   •   14:08


Constructorul japonez Honda recheamă în service peste 400.000 de maşini din Statele Unite. Honda a descoperit că, la două modele comercializate peste ocean, pedala de frână este prea moale şi trebuie apăsată până aproape de podea pentru a opri complet maşina.

Honda recheamă în service 344.000 de modele Odyssey şi 68.000 de autovehicule Elements, produse în perioada 2007-2008. Asta după ce mai mulţi posesori de Honda au sesizat probleme la sistemul de frânare.

Potrivit oficialilor, pedala de frână este prea moale şi trebuie apăsată până la podea pentru a opri maşina. Se pare că în timp, problema se poate agrava şi poate pune în pericol viaţa celor din automobil.

Specialiştii au descoperit că problema apare atunci când o componentă a sistemului de stabilitate permite intrarea aerului în cel de frânare. Oficialii Honda le recomandă proprietarilor să se prezinte la dealeri de îndată ce primesc înştiinţare de la producător. Rechemările vor începe de la sfârşitul lunii aprilie.

În urmă cu o lună, Honda a anunţat rechemarea a 440.000 de maşini pentru a remedia probleme ale airbagurilor.

Honda nu este singurul producător japonez care îşi recheamă automobilele în service. Toyota descoperit probleme la sistemul de frânare la peste 8.5 milioane de maşini din toată lumea iar Suzuki a rechemat aproape 40.000 de modele Swift, pentru verificări la sistemul de alimentare cu combustibil.



Antena 3


×
Subiecte în articol: honda service
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close