Antena 3 CNN Economic Auto Primul pick-up Volkswagen, disponibil şi în Europa din 2010

Primul pick-up Volkswagen, disponibil şi în Europa din 2010

Primul pick-up Volkswagen, disponibil şi în Europa din 2010
31 Oct 2008   •   15:22

Primul pick-up Volkswagen din istoria mărcii germane denumit SAR (Search And Rescue), va fi disponibil şi în Europa începând cu 2010. Vehiculul, deocamdată în stadiul de concept, prefaţează viitorul Volkswagen Robust, şi a fost prezentat pentru prima oară la Hanovra. Automobilul va fi fabricat, din 2009 în Argentina, la uzina Pacheco şi va fi disponibil, în afară de Europa, pe pieţele din America de Sud, Africa de Sud şi Australia.

Pick-up-ul german beneficiază de o platformă complet nouă, maşina măsurând 5,18 metri în lungime. Automobilul va putea transporta şi patru pasageri în condiţii de confort, în afara capabilităţilor sale utilitare. Despre motor nu se cunosc foarte multe detalii, însă se ştie că este un TDI care beneficiază de cea mai nouă tehnologie common-rail.

Versiunea de serie a lui SAR va fi prezentată de Volkswagen Vehicule Comerciale la sfârşitul lui 2009, el urmând a fi introdus iniţial pe pieţele din Europa, America de Sud şi Africa de Sud, urmând apoi să fie lansat la nivel global. Concurenţa directă a pick-up-ului german va fi reprezentată de modele Toyota Hilux, Nissan Navara, Isuzu D-MAX/Rodeo şi Mitsubishi L200.
Fotografii: Worldcarfans.com
Antena3.ro

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close