Război în Ucraina, ziua 792. Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat Departamentul de Stat.
Anxietatea, depresia și atacurile de panică sunt probleme extrem de frecvent întâlnite în zilele noastre. Din nefericire, de multe ori, acestea au o cauză la care puțini ne-am gândi vreodată.
Analistul militar Radu Tudor a explicat, într-o intervenție recentă la radiodifuziunea publică, felul în care ajutorul american promulgat de președintele Joe Biden va schimba situația pe frontul războiului din Ucraina.
Cristina Gigionea, o femeie în vârstă de 31 de ani, din Călărași, a plecat de acasă în mod voluntar, însă nu s-a mai întors. Poliția face apel la populație pentru a o găsi.
S-a dat start la recrutare pentru joburile sezoniere. Litoralul românesc reprezintă și anul acesta destinația tinerilor care vor să facă un ban în plus pe timpul vacanței. Însă, cum generațiile se schimbă, se schimbă și obiceiurile.
Atenţie cui oferiți datele personale şi cele bancare! Escrocii online şi-au schimbat tactica, iar acum sună şi pretind că sunt angajați antifraudă ai băncilor, care vor să verifice tranzacțiile suspecte. Mărturia unei femei care era sa piardă 17.000 de lei.