Antena 3 CNN Actualitate Cultură Cei mai temuţi 10 lunetişti din Al Doilea Război Mondial

Cei mai temuţi 10 lunetişti din Al Doilea Război Mondial

Cei mai temuţi 10 lunetişti din Al Doilea Război Mondial
21 Apr 2015   •   17:26

Cei mai bine pregătiţi trăgători de elită cunoscuţi drept lunetişti, un termen care îşi are originea în India Britanică şi care era folosit pentru a descrie vânătorii capabili să împuşte pasărea numită becaţă (numele dat mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăştinoase), becaţă = snipe bird, au devenit vitali în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Luptând pe frontul de est, sovieticii erau trăgători foarte buni, dominând astfel topul care urmează.

Uniunea Sovietică era una dintre ţările combatante care antrena unităţi de lunetişti în decada dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, şi superioritatea lor (cu excepţia celui mai bine clasat lunetist din acest top) este evidenţiată clar prin numărul de victime din dreptul fiecăruia dintre aceşti lunetişti.

Trăgători de elită cum ar fi Vasili Zaitsev, despre care se spune că a ucis 225 de soldaţi în timpul bătăliei de la Stalingrad, au dovedit fără nici o îndoială imensa lor valoare pentru armată în timpul războiului. În consecinţă, importanţa lor nu a fost niciodată subestimată.

10. Stepan Vasilievich Petrenko: 422 de victime

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică avea mai mulţi lunetişti decât orice altă ţară de pe Pământ. Datorită programelor de pregătire din anii 1930, în timp ce toate celelalte naţiuni renunţaseră la unităţile de lunetişti special antrenaţi, U.R.S.S. se putea mândri cu cei mai bine antrenaţi trăgători. Stepan Vasilievich Petrenko făcea parte din această elită. Cele 422 de victime confirmate ale sale reprezintă o mărturie a capacitaţii sale de ţintire precum şi a programului sovietic de instruire - care permitea trăgătorilor de elită să lupte alături şi de forţele obişnuite.

9. Fyodor Trofimovich Dyachenko: 425 de victime

Ca o dovadă suplimentară a maşinii de război sovietice, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial 428.335 de persoane au luat parte la pregătirea de lunetişti a Armatei Roşii, iar 9.534 dintre ei au obţinut calificarea ridicată în această artă mortală(care ţintea cu succes ofiţeri inamici greu de înlocuit în luptă).

Fyodor Trofimovich Dyachenko a fost unul din recruţii care a excelat. Un erou sovietic cu 425 de victime confirmate, a primit Crucea pentru Evidenţiere în Serviciu pentru „eroism extraordinar în cooperare cu acţiunile militare împotriva unui inamic înarmat”.

8. Fyodor Matveyevich Okhlopkov: 429 de victime

Fyodor Matveyevich Okhlopkov, unul dintre cei mai respectabili si temuţi lunetişti ai U.R.S.S., făcea parte din grupul etnic Yakut, fiind născut în satul Krest-Khaldzhay din Republica Sakha, una din extremităţile Uniunii Sovietice. Povestea spune că dupa ce el şi fratele său s-au înrolat în Armata Roşie, fratele lui Fyodor a fost ucis în luptă.


Continuarea pe historia.ro

×
Subiecte în articol: al Doilea Razboi Mondial
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close