Până la descoperirile epocale făcute de Heinrich Schliemann la Hissarlik, Turcia, şi Mykenai, Grecia, între 1871 şi 1890, Troia şi cucerirea ei de către aheii conduşi de Agamemnon şi Ahile fuseseră considerate invenţii poetice ale aed-ului grec Homer. Chiar şi după 1890, savanţii au disputat identificarea colinei de la Hissarlik cu Troia epopeilor homerice sau au susţinut caracterul nesemnificativ al aşezării de lângă strâmtoarea Dardanele. Recentele săpături arheologice, precum şi aprofundarea studiilor arhivelor hittite pun vechea aşezare într-o cu totul altă lumină: capitala unui regat comercial înfloritor, aflat în mijlocul rivalităţii dintre două mari puteri ale vremii, imperiul hittit şi lumea miceniană.
Troia – de la invenţie poetică la „cuib de piraţi”
Începând cu Renaşterea, operele antichităţii au început îi fascineze din nou pe cărturarii europeni. Dintre acestea, impresionantele epopei Iliada şi Odiseea, de 16.000, respectiv 12.000 versuri, atribuite de tradiţie unui aed (bard) orb grec, numit Homer, au reprezentat în mod clar obiectul unei atenţii extraordinare din partea savanţilor, dar şi a publicului larg. Nu doar că ele erau cele mai timpurii opere literare produse de civilizaţia greacă, stând la baza educaţiei tinerilor eleni şi romani pentru aproape un mileniu, dar valoarea lor artistică incontestabilă le recomanda drept unele dintre cele mai importante scrieri din întreaga istorie a omenirii.
Cu toate acestea, din punct de vedere istoric, pentru multă vreme subiectul Iliadei a fost considerat doar o plăsmuire a imaginaţiei misteriosului poet grec. Pur şi simplu, în afara epopeii, nu exista nicio altă dovadă cu privire la o veche cetate Troia, undeva în Asia, pe care nişte căpetenii din Grecia, precum Agamemnon sau Ahile, să o atace în fruntea oştirilor lor şi să o distrugă.
Doar imaginaţia şi perseverenţa omului de afaceri german Heinrich Schliemann au făcut ca, în cele din urmă, locurile şi luptătorii amintiţi de Homer să capete şi o consistenţă reală. Acesta, fiind un mare admirator al epopeilor homerice – într-atât de mare încât şi-a numit cei doi copii Agamemnon şi Andromaha, botezându-i atât creştineşte, cât şi după un ritual propriu, care includea aşezarea lor pe un exemplar al Iliadei şi recitarea a o sută de versuri din epopee – a decis să dovedească veridicitatea întâmplărilor prezentate în Iliada.
În consecinţă, între 1871 şi 1874, Schliemann a efectuat pentru prima dată săpături la Hissarlik, pe o colină aflată la doar câţiva kilometri de strâmtoarea Dardanele, anticul Hellespont, ce separă Marea Mediterană de Marea Marmara. Aici, arheologul german a descoperit nu mai puţin de nouă aşezări ale căror ruine se suprapuseseră în timp. În cele din urmă, aşezarea care compunea straturile VI şi VII a fost identificată drept Troia epopeilor homerice.
Apoi, în 1876, Schliemann a început săpăturile la Mykenai, în Grecia, unde a descoperit nişte morminte impresionante, în al căror inventar se găsea, printre altele, şi celebra „mască de aur a lui Agamemnon”. Arheologul german se putea felicita că îi identificase atât pe asediaţii, cât şi pe atacatorii din Iliada. Cadrul în care se desfăşura epopeea nu (mai) era doar o plăsmuire a unui poet.
Continuarea pe historia.ro
