Antena 3 CNN Actualitate Cultură Palatele lui Saddam Hussein vor fi transformate în muzee, galerii şi unităţi turistice

Palatele lui Saddam Hussein vor fi transformate în muzee, galerii şi unităţi turistice

Palatele lui Saddam Hussein vor fi transformate în muzee, galerii şi unităţi turistice
Sursa foto: Foto: www.rferl.org
18 Iun 2011   •   16:24

Cele mai luxoase palate ale fostului preşedinte Saddam Hussein vor fi transformate în unităţi turistice, muzee şi galerii, au declarat surse din cadrul guvernului irakian citate de Radio Free Europe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Turismului şi Antichităţilor, Abdul Zahra Talaqani, printre palatele care vor fi transformate în muzee se numără cel din nordul Bagdadului. În prezent, Guvernul irakian se pregăteşte să preia nouă palate folosite de forţele americane.

Un alt palat, din vestul Bagdadului, va găzdui arhivele naţionale şi un centru pentru manuscrise istorice. În plus, Marea Britanie ajută la transformarea unui palat din oraşul Basra în principalul muzeu al provinciei.

Valoarea arhitecturală a palatelor construite de Saddam Hussein, majoritatea costând zeci de milioane de dolari, ar urma să genereze interesul irakienilor şi al turiştilor străini.

În Irak se află în total 65 de foste palate prezidenţiale, vile şi complexe de care, întrecut, dispuneau asociaţii şi familia lui Saddam Hussein.

×
Subiecte în articol: Saddam Hussein muzeu
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close