Antena 3 CNN Timp liber Turism Drumuri în timp, în Rethymno

Drumuri în timp, în Rethymno

Drumuri în timp, în Rethymno
26 Mai 2016   •   17:07
Fortărețe de nepătruns și ziduri care se întind precum niște panglici elegante de-a lungul portului, case venețiene și turnuri de apărare, stau mărturie vremurilor demult apuse  în Rethymno, al doilea cel mai mare oraș din Creta.

Un străvechi oraș cu bolți din flori de hârtie

În decursul istoriei, insula Creta a fost sub stăpânirea mai multor civilizații, printre care cea minoică și cea venețiană, care și-au lăsat puternic amprentele pe construcțiile și obiceiurile locului. Cea din urmă, și-a făcut simțită prezența cu atât mai mult în orașul Rethymno, care în secolul al XIV lea, a înflorit sub ocupația venețiană, devenind unul dintre cele mai bogate orașe din punct de vedere artistic, și totodată locul de refugiu al înțelepților. Chiar și astăzi după atâtea secole, Rethymno a rămas capitala intelectuală a Cretei, reușind să-și păstreze farmecul autentic în ciuda numărului mare de turiști care ajung pe aceste meleaguri în fiecare an.

Orașul vechi domină încă linia de orizont a cerului, grație uneia dintre cele mai frumoase fortărețe grecești: Fortezza, străjuind atât portul, cât și centrul orașului. Vechea fortăreață venețiană se mândrește cu metereze și ziduri aproape intacte, în interiorul cărora se găsesc ruinele reședinței guvernatorului, o moschee dar și o biserică. Dacă o iei înspre port, drumul te duce spre un labirint de alei flancate de case venețiene și otomane, cu bolți din flori bougainvillea și viță de vie.

12 plaje de poveste

Nu departe de străzile șerpuitoare pavate cu pietre cubice, vei găsi o străveche moschee, care inițial a fost biserică venețiană, însă odată cu stăpânirea otomană, aceasta a fost schimbată. Nerantzes servește astăzi ca sală de concerte, însă mai pot fi admirate aici urmele arhitecturii venețiene și detaliile otomane foarte bine păstrate.

Rethymno nu înseamnă doar construcții venețiene ori otomane, este orașul celor 12 plaje idilice, multe dintre ele ascunse de ochii curioșilor în golfulețe cu ape de cristal, brodate de vegetație luxuriantă și pomi fructiferi, vegheate atent de crestele munților înveliți cu plantații de măslini.

 

De Mădălina Isar

Sejur Creta 

Hotel Diamond & Suites 3*- de la 314 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro , call center  021-9407.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close