Știri Antena 3 CNN din 13 Iunie 2020. Aici găsești cele mai importante și populare ştiri despre politică, economie, tehnologie, știință, sănătate, sport și divertisment din România și din lume. | Pagina 3
E alertă la un centru medical din Iași după ce acolo a fost depistat un focar de coronavirus. Nouă cadre medicale, respectiv opt asistente medicale şi un medic rezident, de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași, au fost diagnosticate cu COVID-19.
Din 15 iunie, teatrele și instituțiile de spectacole administrate de Primăria Capitalei se redeschid pentru public. ”Cultura este esențială pentru viață unui oraș așa că am decis, împreună cu managerii teatrelor din București, reluarea treptata a spectacolelor cu public, acest anunț fiind așteptat de sute de artiști și mii de bucureșteni”, spune Firea.
O fată de 17 ani din Mehedinți a fost incendiată, vineri, de un criminal în serie. Victima se află în stare gavă la spital, cu arsuri de gradul doi și trei pe 90% din suprafața corpului.
Premierul Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, că va cere prelugirea stării de alertă cu 30 de zile, el adăugând că speră ca Parlamentul să voteze această inițiativă.
Ludovic Orban a vorbit la 30 de ani de la Mineriada 13-15 iunie 1990. Premierul face un apel către magistraţi ” să trateze acest dosar aşa cum trebuie tratat, să facă lumină, să stabilească adevărul şi să-i pedepsească pe vinovaţi”.
Pandemia de coronavirus a provocat un cutremur pe piaţa imobiliarelor. Preţul apartamentelor a scăzut în luna mai în 4 din 6 centre regionale. Trebuie să vedem ce ar trebui să facă românii care vor să-şi cumpere un imobil, terenuri sau să investească masiv în domeniul imobiliarelor.
Horoscop. O săptămână de foc pentru multe zodii, cu un rezultat deloc fericit pentru unii nativi. Iată cum arată previziunile astrologice făcute de Mariana Cojocaru.
Peste zece cartiere rezidenţiale din sudul Beijing, se află în izolare din cauza apariţiei unui nou focar de coronavirus într-o piaţă din apropiere, au anunţat sâmbătă autorităţile.
De câțiva ani de zile, România așteaptă să intre în Schnegen. Țara noastră îndeplinește toate condițiile, însă ni s-a spus că ceva ne oprește pe parcurs.
Am vorbit despre seceta dar agricultură cu sau fară ploi trebuie să meargă mai departe. Să știți că un factor foarte, foarte important este genetica semințelor pe care fermierii le pun pământ.
Primarul Dorel Toma din Ghimbav este cercetat penal, după ce s-a plimbat prin oraş cu noul său bolid de lux, pe care a pus numere false. Edilul a folosit plăcuţele de înmatriculare de la un alt autoturism radiat.
Avem, în exclusivitate, mărturia pietonului accidentat de deputata Elvira Şarapatin. Omul povesteste că aceasta nu a oprit nici măcar să vadă ce s-a întâmplat.
Astăzi se împlinesc 30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990. În acea zi, neagră pentru istoria recentă a României, minerii răspundeau apelului preşedintelui de atunci al ţării. Premierul Ludovic Orban, împreună cu mai mulți oficial au venit pentru a aduce omagii victimelor din 1990.
Meteorologii spun că următoarea lună temperaturi apropiate de cele specifice ale perioadei, potrivit unei informări transmisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 15 iunie-13 iulie.
Meteorologii spun că următoarea lună temperaturi apropiate de cele specifice ale perioadei, potrivit unei informări transmisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 15 iunie-13 iulie.
O mașină a căzut într-o zonă mlăștinoasă în apropierea Sibiului. Șoferul a fost rănit și va fi transportat la spital, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, conform Mediafax.