x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

15 militari americani au fost răniţi după ce un vehicul amfibiu de asalt a luat foc într-un exerciţiu de rutină

de D.G.   •   14 Sep 2017   •   08:19
15 militari americani au fost răniţi după ce un vehicul amfibiu de asalt a luat foc într-un exerciţiu de rutină  817
foto: Pixabay.com

Un număr de 15 soldaţi ai Marinei americane au fost răniţi, dintre care cinci sunt în stare critică, miercuri, la Camp Pendleton, în California, într-un incendiu ce a afectat un vehicul amfibiu de asalt în timpul unui exerciţiu de rutină, cel mai recent incident pentru armata americană, transmite AFP.

Incidentul a avut loc pe uscat în jurul orei 9,30 (16,00 GMT) la Camp Pendleton, la o oră nord de San Diego (sud-vestul SUA).

O anchetă este în curs pentru a determina circumstanţele "unui accident în cursul căruia vehiculul în cauză a luat foc", conform comunicatului purtătorului de cuvânt, Paul Gainey, difuzat pe reţelele sociale.

Vehiculele amfibii de asalt sunt destinate transportului trupelor de pe mare pe uscat şi "sunt utilizate în operaţiuni militare din anii 70", precizează comunicatul.

Pe 30 august, tot la Camp Pendleton, un soldat de 22 ani a fost găsit mort în timpul unui antrenament. Cauza decesului nu a fost încă stabilită.

În 2015, un soldat al Marinei a fost descoperit mort, cu răni de gloanţe la cap, într-un poligon din aceeaşi bază. O anchetă a fost deschisă.

Pe 21 august, distrugătorul USS John S. McCain a intrat în coliziune cu un petrolier în strâmtoarea Singapore, accident soldat cu 10 morţi. În iunie, distrugătorul USS Fitzgerald s-a ciocnit cu un vas cargou în largul Japoniei, provocând moartea a şapte marinari americani.

Sursă: Agerpres
sati