x close

A dat examenul de bacalaureat din AREST şi a obţinut CEA MAI MARE MEDIE din sesiunea de toamnă

de Antena3.ro    |    04 Sep 2012   •   19:42
A dat examenul de bacalaureat din AREST şi a obţinut CEA MAI MARE MEDIE din sesiunea de toamnă 429 Foto: Mediafax

Candidatul sucevean care a obţinut cea mai mare medie la sesiunea din toamnă a bacalaureatului, 8, 91, Bogdan Vlăduţ Donisan, este arestat preventiv din iunie pentru că a făcut parte dintr-o reţea de trafic de droguri în municipiul Rădăuţi, informează Mediafax.
   
Potrivit comisarului şef Cristian Papuc, din cadrul IJP Suceava, Donisan a început să înveţe pentru examenul de bacalaureat la câteva zile după ce a fost introdus în arest IJP Suceava.
   
"E un băiat foarte bun. E exemplar. Nu a creat nicio problemă", a spus comisarul şef.
   
El a adăugat că elevul, la câteva zile după ce a fost introdus în arest, a spus că vrea să înveţe.
   
"A învăţat şi ziua, dar chiar şi noaptea", a spus Papuc, care a ţinut să menţioneze că elevul s-a comportat regulamentar pe toată durata de când este în arest.
   
Bogdan Vlăduţ Donisan, în vârstă de 19 ani, absolvent al Colegiului Tehnic din Rădăuţi, a susţinut examenul în condiţii speciale, fiind supravegheat şi de un poliţist, şi a obţinut nota 10 la Geografie, 9 la Limba şi literatura română şi 7.75 la Istorie.
   
Bogdan Vlăduţ Donisan a fost arestat în data de 16 iunie 2012 fiind acuzat că a făcut parte dintr-o reţea de trafic de droguri.
   
Potrivit anchetatorilor, membrii reţelei de traficanţi de droguri din care a făcut parte elevul şi care a fost destructurată de BCCO şi DIICOT Suceava vindeau, zilnic, până la 15 grame de droguri fiecărui client, iar piaţa lor s-a lărgit exponenţial cu scopul de a-şi asigura gratis drogurile.
   
Membrii grupului au vârste cuprinse între 17 şi  35 de ani, doi dintre ei fiind elevi, unul pompier, un altul este vânzător de flori,  patru erau plecaţi la muncă în străinătate, iar restul nu aveau ocupaţie, toţi ocupându-se de traficul de droguri de risc începând cu luna ianuarie 2010.
   


Citeşte mai multe despre:

arestat preventiv trafic de droguri
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati