Alba. Doi profesori universitari fac striptease la un banchet de absolvire (VIDEO)

21 Ian 2009   •   15:32
Alba. Doi profesori universitari fac striptease la un banchet de absolvire (VIDEO) profesor

Un conferenţiar universitar şi un lector de la Universitatea "1 Decembrie 1918", din Alba Iulia sunt protagoniştii unui filmuleţ postat recent pe internet, realizat vara trecută la un banchet de absolvire. În înregistrare, aceştia dansează lasciv, la bustul gol, cu studente, informează Agerpres.
Imaginile cu momentele de striptease cu cei doi au apărut cu câteva zile înainte de organizarea alegerilor din cadrul universităţii unde aceştia şi-au depus candidaturile pentru diverse funcţii.
Rectorul universităţii, prof.univ.dr. Moise Achim, s-a abţinut, miercuri, să comenteze acest caz. A declarat că va fi reunită Comisia de Etică pentru a se pronunţa cu privire la eventualele sancţiuni ce vor fi aplicate celor doi profesori.
Unul dintre stimabilii profesori candidează pentru conducerea Catedrei de Pedagogie, Psihologie şi Didactică, iar celălalt, pentru postul de director al Departamentului pentru Învăţământ la Distanţă. Cei doi susţin că momentul apariţiei acestui filmuleţ ar avea legătură cu apropiatele alegeri.

Antena3.ro

x close