x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Audit extern la Primăria Capitalei. Noul edil vorbeşte despre un vid în ceea ce priveşte situaţia financiară a Primăriei

de A.M.P   •   01 Oct 2015   •   08:53
Audit extern la Primăria Capitalei. Noul edil vorbeşte despre un vid în ceea ce priveşte situaţia financiară a Primăriei 482
Foto: Agerpres
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, efectuarea unui audit extern independent la Primăria Capitalei, acesta fiind solicitat de primarul general interimar, Ştefănel Dan Marin, încă de la alegerea sa în această funcţie, informează Mediafax.
   
Proiectul de hotărâre votat de consilierii generali cu 39 de voturi "pentru", zero "împotrivă" şi o abţinere vizează achiziţionarea de servicii de audit extern, în vederea efectuării unui audit asupra situaţiilor financiare la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al instituţiilor publice de interes local aflate în subordinea CGMB
   
Proiectul a fost votat cu un amendament al viceprimarului Cornel Pieptea, care a precizat că rapoartele de audit care vor fi efectuate trebuie comunicate CGMB imediat după finalizare.
   
Prin document, primarul a fost împuternicit să semneze toate înscrisurile necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor Hotărârii.
   
În raportul de specialitate se arată că acest audit extern independent ar trebui să cuprindă, pentru relevanţă, toate cele 59 de entităţi din cadrul municipiului Bucureşti, inclusiv cele două regii autonome de subordonare locală.
   
"Propunem determinarea resursei financiare de bugetat cu statut de consultanţă şi expertiză (cheltuieli curente) ca parte a mandatului acordat; valoarea estimată prin studii operative de piaţă urmând a se include în bugetul rectificat per anul 2015. În cazul determinării şi optimizării altor soluţii de finanţare acestea se vor reflecta corespunzător prin decizii bugetare ulterioare, conform legii", se arată în raportul de specialitate.
   
Acelaşi document prevede că perioada minimă de contractare ar trebui să fie de şase luni cu transmitere de rapoarte de consultanţă preliminare la două-trei luni.
   
"Având în vedere necesitatea, oportunitatea şi urgenţa auditului extern independent, apreciem că o însemnată economie de timp şi calitate a deciziilor poate fi obţinută prin bugetarea şi delegarea activităţii de achiziţie a auditului de la autoritatea deliberativă către cea executivă pentru obţinerea rapidităţii şi calităţii implicării tuturor conducătorilor unităţilor şi ai aparatului de specialitate al primarului general", se mai arată în raport.
   
Primarul general interimar al Capitalei, Ştefănel Marin, a declarat, în 15 septembrie, că în momentul de faţă există un vid în ceea ce priveşte situaţia financiară a Primăriei Capitalei, iar una dintre primele măsuri pe care le va lua va fi să facă o auditare externă.
   
Noul primar al Capitalei a spus că în prezent chestiunile financiare ale Primăriei Capitalei sunt foarte puţin cunoscute.
  
Consilierul general UNPR Ştefănel Dan Marin a fost desemnat primar interimar al Capitalei, obţinând 39 de voturi "pentru" şi niciun "împotrivă", în timp ce un vot a fost anulat. Anterior, Marin a fost ales viceprimar cu 41 de voturi, dintre care 34 "pentru", cinci "împotrivă" şi două anulate.
   
Sorin Oprescu a fost suspendat din funcţia de primar general al Capitalei, în 15 septembrie, după decizia definitivă de arestare preventivă, ordinul de suspendare emis de prefect fiind trimis Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru desemnarea primarului interimar.
sati