Antena 3 Actualitate Bugetar cu Ferrari, muncind la stat, jefuit de 500.000 de euro în timp ce era în vacanţă

Bugetar cu Ferrari, muncind la stat, jefuit de 500.000 de euro în timp ce era în vacanţă

de Redacția Antena 3    |    19 Sep 2021   •   00:19
Bugetar cu Ferrari, muncind la stat, jefuit de 500.000 de euro în timp ce era în vacanţă

Un jaf ca în filme a scos la iveală o poveste mai spectaculoasă decât că hoții au intrat într-o casă de bogat două nopți la rând. Mai întâi au furat bijuterii, apoi au furat cu totul un seif de o tonă cu 370.000 de mii de euro și 60.000 lei.

În total, o pagubă de circa 500.000 de euro. Ce poate fi mai tare decât faptul că păgubitul era șeful fiscului din zona respectivă.

Este vorba despre Petru Ioan Lupașc, fost șef al ANAF Oțelu Roșu din 2007 până în 2011, apoi din nou în 2012. Şi pe lângă faptul că avea în casă 500.000 de euro și a fost jefuit în timp ce se afla într-o vacanță exotică în Thailanda, bugetar de viață, povestea devine chiar și mai spumoasă.

Cum au ajuns hoții să-l jefuiescă? 

Unul dintre hoți era la o sală de jocuri și a pierdut banii la păcănele. A încercat să se împrumute, dar cineva i-a zis să îi ceară șefului fiscului.

Nu i s-a apărută o glumă și l-a contactat pe Facebook pe Lupașc care, surpriză, nu l-a ignorat, nici măcar nu i-a zis: "du-te domne' de aici că nu mă ocup eu de aşa ceva", adică să dea bani cu împrumut.

Nu. I-a zis că nu poate în momentul acela pentru că este plecat din țară. Aşa au aflat hoţii că șeful fiscului este în Thailanda și aşa le-a venit ideea să-l jefuiască, umblând vorba că acesta are în casă 500.000 de euro.

Au intrat în noaptea, au luat dintr-un mic seif mobil dintr-un dormitor vreo 4.000 de euro, niște bijuterii şi cheile de la două mașini BMW X6 plus telecomanda de la garaj. Apoi s-au întors în noaptea următoare cu o dubiță și au dat marea lovitură.

Au luat cu totul un seif de o tonă în care șeful fiscului mai avea 370.000 de euro, 60.000 de lei și bijuterii. Potrivit procurorilor, ghinionul hoţilor a fost că s-a rupt mânerul seifului și a căzut, fiind găsit de polițiști la fața locului.

Aşa au fost Identificați hoții care, la începutul lunii august, au primit o primă condamnare nedefinitivă încă. Pedepse de la doi ani și o lună cu suspendare până la 19 ani și 3 luni de închisoare.

În urma scandalului, Lupașc a fost demis și abia apoi s-a sesizat şi ANI care a constatat într-un final că fostul șef de la fisc nu poate justifica vreo 400.000 lei care i-au și fost confiscați.

Oricât de spectaculoasă ar fi această poveste a jafului şi a lui Petru Lupașc cu siguranță nu este una singulară, de bugetari cu mega avere eventuală făcută fix în domeniu pe care ar trebui să le controleze.

Povestea șefului departamentului Antidrog şi cum şi-a dublat un om politic averea de când este în Parlament vedem, pe larg, în materialul de mai jos.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close