Antena 3 CNN Politică Senatorul Mircea Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru

Senatorul Mircea Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru

Senatorul Mircea Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru
Sursa foto: Foto: Intact Images
19 Sep 2011   •   12:31

Senatorul Mircea Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru, potrivit deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins contestaţia în cazul deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate, informează Mediafax.
  
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins ca nefondată, în 16 septembrie, contestaţia lui Mircea Diaconu în cazul deciziei din 27 ianuarie prin care Agenţia Naţională din Integritate a constatat starea de incompatibilitate în care se află din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupă şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală.
   
Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată la instanţa supremă.
   
Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, pe 15 noiembrie 2010, în urma publicării unui material de presă cu privire la posibila nerespectare de către Mircea Diaconu a regimului juridic al incompatibilităţilor.
   
Potrivit ANI, Mircea Diaconu este senator din 19 decembrie 2008, iar de atunci a fost simultan şi director-manager al Teatrului "C.I. Nottara".
   
Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.
   

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close