Dana Budeanu șochează din nou: Cine sunt, de fapt, "amețitele" despre care vorbește în clipurile sale

de Gabriel Dano    |    09 Iul 2020   •   22:30
Dana Budeanu șochează din nou: Cine sunt, de fapt, "amețitele" despre care vorbește în clipurile sale

Dana Budeanu este una dintre cele mai urmărite persoane publice din România pentru părerile sale legate nu doar de fashion ci, de ceva vreme, și despre subiecte politice extrem de actuale. Folosește adesea un limbaj considerat dur, dar recunoaște public că acesta este felul său de a fi și nu caută să fie nici pe placul cuiva și nici să menajeze pe cineva.

Și jurnalistul Ion Cristoiu care a dialogat recent cu Dana Budeanu în cadrul unui interviu care a durat aproape 2 ore recunoaște că designerul își cucerește audiența prin autenticitate și prin stilul 'ce-i în gușă, și-n căpușă'

"Postura poate fi asemănată cu cea a unui politician angajat într-un dialog activ cu sala. În nici un caz nu poate fi asemănată cu cea a unui actor care recită poezii în faţa unei săli pline sau care spune un monolog.

În cazul formulei alese de Dana Budeanu spectatorii nevăzuţi sînt provocaţi la un dialog interactiv. Una dintre condiţiile de succes ale formulei stă în talentul actoricesc.

Textul rostit e dublat de gesturi expresive, dar mai ales de o spunere cu întregul corp. Sînt sigur că mulţi telespectatori o urmăresc pe Dana Budeanu nu numai pentru ceea ce zice, dar şi pentru ceea ce face. O altă condiţie a succesului e dată de improvizaţie. Dana Budeanu nu învaţă pe de rost textul pe care-l va spune. Deşi are pregătite cîteva idei principale, nici ea nu ştie ce gînd îi va trece prin cap la un moment dat. Şi dacă-i trece, nu ezită să-l spună în gura mare", a notat jurnalistul despre Dana Budeanu.

Dana Budeanu: Eu nu sunt feministă, eu țin cu bărbații!

În interviul pe care i l-a acordat lui Ion Cristoiu, Dana Budeanu a explicat, printre altele, cine sunt "amețitele" la care se referă în celebrele sale emisiuni de pe Youtube.

"Amețitele sunt majoritatea femeilor, în general. Am găsit acest cuvânt pentru a caracteriza cumva această nouă generație de femei plăpânde, le spun eu, neprihănite etc, care joacă în acest film în care ele sunt aceste pure și de neatins și care au doar nevoi. Cumva sunt caracteristice acestei generații care e 'prăjită' de tot ce înseamnă social-media', ale căror repere sunt tot felul de neavenite.

Și am găsit o formulă prin care, zic eu, am schimbat foarte mult percepția generală. Amețitele sunt femei. Eu sunt mereu de partea bărbaților - eu nu sunt o feministă pentru că pentru mine femeia însemnă cu totul altceva și nu cred în ceea ce este feminismul și ce promovează", a spus Dana Budeanu.

Parteneri
x close