Antena 3 CNN Actualitate Două tinere drogate, accident în București: 'Dacă nu plecăm în 3 minute, sunați la Poliție'

Două tinere drogate, accident în București: 'Dacă nu plecăm în 3 minute, sunați la Poliție'

Două tinere din București, cel mai probabil aflate sub influența drogurilor, au provocat un accident rutier, iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare.

Două tinere drogate, accident în București: 'Dacă nu plecăm în 3 minute, sunați la Poliție'
Sursa foto: Facebook
04 Iun 2020   •   18:34

Cele două tinere au fost filmate, astăzi, pe o stradă din București, la scurt timp după ce au provocat un accident rutier.

Tânăra aflată la volan a intrat în plin într-o mașină, impactul fiind destul de violent. Imediat după accident, martorii au rămas șocați când au văzut că atât șoferița, cât și o altă tânără, aflată pe scaunul din dreapta-față, erau drogate.

'Lăsați-ne trei minute. Dacă nu plecăm în trei minute cu mașina, sunați la Poliție', a spus una dintre tinere către un martor.

"Astăzi, în jurul orei 15.15, Brigada Rutiera a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc în parcarea unui complex comercial din sectorul 6.

Conducătorul unui autoturism, femeie în vârstă de 26 de ani, care se deplasa în parcarea unui complex comercial din sectorul 6, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat in coliziune cu un alt autovehicul parcat.

În urma evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a șoferiței, care a fost transportată la Spitalul Universitar.

De asemenea, aceasta a fost testată cu aparatul alocooltest, rezultatul fiind zero și cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

În cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența substanțelor psihoactive și vătămare corporală din culpă", se arată într-un comunicat al Poliției.

×
Subiecte în articol: accident
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close