Antena 3 CNN Actualitate Educație Haos cu o lună înainte de deschiderea şcolilor. Ce se ştie până acum şi ce spune Ministerul Educaţiei

Haos cu o lună înainte de deschiderea şcolilor. Ce se ştie până acum şi ce spune Ministerul Educaţiei

A mai rămas doar o lună până la începerea noului an şcolar, iar haosul domneşte în şcoli. Ministerul Educaţiei nu are încă o situaţie clară privind modul în care elevii vor reveni în bănci, astfel încât să fie respectate măsurile de siguranţă sanitară.

Haos cu o lună înainte de deschiderea şcolilor. Ce se ştie până acum şi ce spune Ministerul Educaţiei
Sursa foto: Hepta
de Milena Niță    |    11 Aug 2020   •   17:00

Inspectoratele şcolare abia acum colectează informaţii pentru a vedea care sunt unităţile care pot primi elevii în clase şi care vor continua cursurile on-line. 

Toate sălile de clasă trebuie reconfigurate, astfel încât între bănci să fie distanţă de cel puţin un metru. Școlile trebuie să transmită numărul elevilor care încap "distanțați" în clase și de câți învățători și educatori au nevoie școlile, sau câte norme în plus sunt la liceu și gimnaziu.

Dacă nu încap în clase, o parte din elevii de la clasele V-VII și IX-XI vor face ore on-line, simultan cu cei de la școală. În aceste condiţii, inspectoratele școlare județene cer școlilor ca acestea să transmită la centru situaţia, datele despre câți elevi încap fizic la școală și de câte cadre didactice sau norme didactice ar fi nevoie pentru acoperirea tuturor claselor.

Datele despre elevi, gata mâine

Pe lângă scenariile pe care trebuie să le completeze școlile, directorii trebuie să menționeze numărul de spații necesare pentru elevii care nu încap în noua configurație cu distanțare fizică la un metru, numărul de norme didactice necesare, în cazul gimnaziului și liceului, precum și numărul de posturi suplimentare necesare pentru învățători și educatori.

Planul pentru începerea școlilor încă nu e gata

Concret, inspectoratele din toată țara au trimis fiecărei școli un document pe care unitățile de învățământ trebuia să îl completeze până astăzi, în condițiile în care Ministerul Educaţiei a cerut aceste date până pe 12 august.

Formula de calcul care stă la baza stabilirii celor trei scenarii

În zonele din ţară acolo unde nivelul de răspândire a coronavirusului este scăzut, toți elevii vor putea învăța în sălile de clasă, însă acolo unde numărul infectărilor este ridicat, elevii vor învăța și de acasă.

Criteriul de care se ține cont în stabilirea acestor scenarii este numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile la mia de locuitori.

Astfel, guvernul a pregătit trei scenarii, verde, galben şi roşu, anunţat şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile "verde", "galben" sau "roșu" este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află școala.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close