Antena 3 CNN Actualitate Educație Gafă la proba de Limba şi Literatura Română a examenului de Bacalaureat în 2019

Gafă la proba de Limba şi Literatura Română a examenului de Bacalaureat în 2019

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Alba va analiza cine se face vinovat de producerea unei erori la examenul de Bacalaureat la Colegiul "Inochentie Micu Klein" Blaj, unde, la proba de Limba şi Literatura Română, absolvenţii de la profil Uman au primit a doua pagină cu subiecte de la profil Real.

Gafă la proba de Limba şi Literatura Română a examenului de Bacalaureat în 2019
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Iul 2019   •   07:35

Şefa IŞJ Alba, Marcela Dărămuş, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că absolvenţii claselor cu profil Uman care au susţinut, luni, proba de Limba şi Literatura Română, la colegiul din Blaj, au primit corect pentru rezolvare prima pagină cu subiecte, în schimb, cea de-a doua pagină era cea cu subiectele destinate celor de la profil Real. Cei care au constatat eroarea au fost, potrivit Marcelei Dărămuş, profesorii din comisie, fiind anulate, în consecinţă, foile de examen. Însă, şi a doua oară, candidaţii au primit greşit subiectele, fiind anulate, din nou, foile de examen.

După circa o jumătate de oră, potrivit şefei IŞJ Alba, de la debutul examenului, candidaţii de la profil Uman au primit corect ambele pagini cu subiecte.

Marcela Dărămuş a menţionat că timpul avut la dispoziţie de absolvenţi pentru rezolvarea subiectelor destinate profilului Uman a fost de trei ore. Tinerilor le-a fost pusă la dispoziţie apă, a mai spus aceasta.

IŞJ a constituit o comisie care urmează să stabilească exact ceea ce s-a întâmplat, a precizat inspectorul şcolar general.

×
Subiecte în articol: Bacalaureat 2019
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close