×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

"Eleva porno", mutată disciplinar. "Am cerut dreptul la educaţie şi mi s-a refuzat" (VIDEO)

26 Noi 2008   •   19:20
"Eleva porno", mutată disciplinar. "Am cerut dreptul la educaţie şi mi s-a refuzat" (VIDEO) 16
Cazul Alexandrei, "eleva porno" de la Colegiul Naţional "Ion Creangă" din Capitală, care a participat la un casting pentru filme porno şi care s-ar fi mutat în casa producătorului de filme pentru adulţi, Seven Sharky, rămâne printre titlurile importante din presa românească. Antena3.ro a stat de vorbă cu Florica Alexandrescu, directorul liceului Ion Creangă şi cu câţiva dintre colegii de şcoală ai viitoarei vedete porno, Alexandra, care povestesc despre situaţia în care se află acum eleva din clasa a 12-a şi care vrea să joace în filmele pentru adulţi.
Caracter educativ sau prestigiul liceului? Sunt cele două atribute între care oscilează cazul Alexandrei, eleva de 18 ani din clasa a 12-a a liceului "Ion Creangă", care are planuri de vedetă XXX. Directorul colegiului spune pentru Antena3.ro că este interesat de caracterul educativ al situaţiei create, şi nu de scandalul care are loc, însă colegii de şcoală ai elevei susţin că de fapt profesorii sunt deranjaţi că la mijloc este renumele liceului.
Florica Alexandrescu, directorul Colegiului Naţional "Ion Creangă" este de părere că elevul trebuie să respecte regulamentul de ordine interioară a liceului şi a explicat pentru Antena3.ro care sunt obligaţiile pe care le are Alexandra, în calitate de elev al acestui liceu.
"Eu privesc caracterul educativ al acestui caz şi nu mă înfierbânt din cauza scandalului care s-a creat în jurul acestui subiect, dar chiar dacă Alexandra are 18 ani şi poate să decidă asupra vieţii sale, comportamentul ei trebuie să respecte regulamentul intern al liceului", motivează directorul liceului Creangă pentru Antena3.ro.

"Interzisă vulgaritatea în afara liceului"
În regulament sunt trei articole importante, de care Alexandra nu a ţinut cont atunci când a luat decizia de a apărea în public în acele ipostaze, după cum spune Alexandrescu pentru Antena3.ro.
"Unul dintre articole specifică cum că elevul trebuie să aibă un comportament şi o ţinută decentă atât în unităţile de învăţământ, cât şi în afara lor, dar şi că se interzice elevilor să posteze şi să difuzeze materiale cu caracte obscen şi pornografic. De asemenea, nu sunt permise ţinuta şi comportamentul ostentativ şi provocator", a declarat Florica Alexandrescu, directorul Colegiului Naţional "Ion Creangă" pentru Antena3.ro.
Tot ea adaugă că şcoala a încercat să o ajute, explicându-i că alegând domeniul filmelor pentru adulţi, va fi supusă anumitor presiuni, însă la evaluarea Alexandrei de către consilierii psihopedagogici ai Liceului Ion Creangă, eleva şi-a susţinut punctul de vedere, acela că vrea să urmeze o carieră în industria filmelor porno. Ea mai spune pentru Antena3.ro că totuşi Alexandra nu a venit la liceu îmbrăcată vulgar sau să fi avut un astfel de comportament, dar că va fi sanţionată pentru ipostazele în care a apărut în afara liceului, conform prevederilor regulamentului.
"Alexandra ştie de sancţiunea pe care o va primi, pentru că în urma consiliului profesorilor din 19 noiembrie, s-a stabilit o mutare disciplinară, dar încă nu putem spune dacă va fi vorba de mutarea la altă clasă din liceul Creangă sau transferul la alt liceu", mai explică Alexandrescu pentru Antena3.ro.

Mama Alexandrei nu ştia nimic
Directorul liceului mai spune pentru Antena3.ro că mama Alexandrei nici nu ştia de situaţia în care se află odrasla ei, până când nu a aflat de la diriginta elevei.
"Mama Alexandrei a rămas stupefiată de ceea ce a auzit despre copilul ei de la dirigintă, iar apoi primind şi confirmarea mea. Ne-a spus că nu-şi poate da seama când şi cum s-a întâmplat acest lucru cu fata ei", a adăugat Florica Alexandrescu pentru Antena3.ro.
Ea ne mai spune că nu a vorbit şi cu tatăl fetei, dar că Alexandra i-ar fi spus directoarei că are suportul moral al tatălui ei.
"Am cerut dreptul la educaţie şi mi s-a refuzat"
Alexandra a declarat pentru Antena 1 că are un contract pe 5 ani pe care intenţionează să îl respecte. Ea este nemulţumită de faptul că a fost mediatizată ca actriţă porno. ?Am cerut dreptul la educaţie şi mi s-a refuzat.? spune ea în legătură cu mutarea disciplinară la un alt liceu. Mai mult, eleva povesteşte că i s-a interzis să participe la un simpozion de chimie. ?A spus nu, pe tine nu te mai trimit, pentru că ai apărut în ziar.? spune Alexandra.
"Puteau să-i scadă nota la purtare"
Deşi unii colegi ai Alexandrei din anii mai mici nu o cunosc pe cea care vrea o carieră în industria filmelor porno, nu o condamnă pentru ceea ce a făcut şi consideră că faptele ei nu au nicio legătură cu liceul, din moment ce a acţionat în afara şcolii.
"Nu pot spune că sunt de acord cu ce a făcut Alexandra, dar din moment ce a făcut asta în afara liceului, nu văd care e problema. Am înţeles că vor să o exmatriculeze, dar nu e cazul, puteau eventual să-i scadă nota la purtare. Si măcar s-o lase să-şi dea bacul", motivează Cristina, elevă în clasa a 10-a la Colegiul Naţional Ion Creangă, pentru Antena3.ro.
Maggie, o altă colegă a Alexandrei, tot elevă în clasa a 10-a, spune pentru Antena3.ro că "e viaţa ei, care nu ţine de liceu, iar dacă ar fi venit la şcoală îmbrăcată vulgar, atunci aveau tot dreptul să o sancţioneze."
"La mijloc este prestigiul liceului"
Colegul lor de an, Răzvan, completează spusele colegelor lui prin faptul că în joc este de fapt imaginea liceului Ion Creangă, şi nu aducerea pe un drum bun a Alexandrei.
"Sunt de părere că pe profesori i-a deranjat pentru că la mijloc este prestigiul liceului, şi nu că ar fi vorba de partea educativă. S-a pus accentul pe Ion Creangă pentru că este un liceu cunoscut şi bun", explică Răzvan pentru Antena3.ro.
Colega lui Cristina adaugă că "până la urmă e un liceu ca oricare altul", iar Maggie spune că "sunt licee în care se întâmplă lucruri mai grave."
Antena3.ro

sati