Antena 3 CNN Externe Tragedie în Anglia. Un rezervor chimic a explodat spulberându-i pe muncitorii care se aflau deasupra lui

Tragedie în Anglia. Un rezervor chimic a explodat spulberându-i pe muncitorii care se aflau deasupra lui

Patru oameni au murit în urma unei explozii produse joi în Anglia, în apropiere de Bristol. Este vorba despre trei muncitori ai companiei Wessex Water şi un contractant.

Tragedie în Anglia. Un rezervor chimic a explodat spulberându-i pe muncitorii care se aflau deasupra lui
de Adrian Iclozan    |    03 Dec 2020   •   18:45

Aceştia se aflau pe partea superioară a unui rezervor metalic, care a explodat. Forţa deflagraţiei a fost atât de mare încât una dintre victime a fost aruncată la o distanţă de 150 de metri.

Anunţul incidentului a fost făcut de oficialităţi, care au confirmat încă de la început că există victime dar nu au precizat numărul lor şi nici nu au dat alte amănunte. Deflagraţia s-a produs după prânz în localitatea Avonmouth iar autorităţile au mobilizat numeroase echipaje de pompieri şi salvatori în zonă.

Cel puţin zece ambulanţe au fost trimise la faţa locului. Pentru căutarea persoanelor dispărute s-a apelat la un elicopter.

Cauza deflagraţiei nu a fost clară imediat însă un martor citat de presa din insulă a realizat şi distribuit imagini ale rezervorului de procesare chimică de la centrul de reciclare Wessex Water, care a explodat.

În afara celor patru oameni care au murit a mai fost rănită o persoană, însă rănile nu-i pun viaţa în pericol, conform surselor medicale.

Explozia i-a spulberat pe muncitorii de pe rezervor

Informaţii apărute la câteva ore după explozie şi citate de Sky News arată că mai mulţi muncitori se aflau pe acoperişul rezervorului atunci când acesta a sărit în aer. Rezervorul conţinea biomasă solidă, creată în procesul de tratare a apei.

Drumul de acces către centrul de procesare a fost închis de autorităţi, care au precizat că nu există riscuri pentru populaţie.

Inspectorul-şef de poliţie Mark Runacres a precizat că oamenii legii rămân la locul "incidentului major" iar oamenii sunt sfătuiţi să evite zona, pentru a nu îngreuna activitatea echipelor de salvare. 

Premierul Boris Johnson precum şi membri ai cabinetului său şi ai Parlamentului şi-au exprimat regretul pentru pierderile de vieţi omeneşti şi compasiunea faţă de familiile victimelor din Avonmouth.

 

×
Subiecte în articol: explozie Bristol victime
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close