Fotografiile cu Andreea Esca la petrecere, pe care le-a vrut şterse de pe internet

de Denisa Nedelcu    |    14 Iul 2020   •   17:55

Fotografiile cu Andreea Esca aflată la petrecerea de pe litoral au dispărut de pe conturile de socializare ale unor influenceriţe care s-au pozat alături de vedeta Pro TV şi au pus apoi pozele pe internet.

Sânziana Negru şi Ioana Grama sunt două dintre influenceriţele care s-au fotografiat recent, la mare, alături de vedeta Pro TV, Andreea Esca, şi apoi au postat pozele pe Instagram. Fotografiile, în care se vedea că nimeni nu poartă mască de protecţie, au fost şterse de pe conturile celor două, potrivit paginademedia.

Pozele cu vedeta Pro TV, şterse 

Fotografii de la acest eveniment de pe litoral, unde a fost lansat un resort, au fost distribuite şi de fiica Andreei Esca. De asemenea, Alexia Eram apărea în aceste poze, însă şi ea le-a şters de pe cont.

Pozele cu vedeta Pro TV şi cele două influenceriţe au fost distribuite masiv în ultimele zile, în contextul în care de la acelaşi eveniment au apărut mai multe fotografii cu persoane care nu respectau regulile medicilor, respectiv nu purtau masca de protecţie şi nu păstrau distanţa fizică.

Până marţi, Andreea Esca nu a avut nicio reacție legată de informațiile apărute în presă.

Mihai Gâdea a prezentat, luni seară, la Sinteza zilei, un interviu acordat de cunoscuta știristă Andreea Esca în timp ce se afla la mare pe litoralul românesc, cu câteva zile înainte de a apărea zvonurile despre posibila sa infectare cu coronavirus.

Poliţia s-a sesizat din oficiu după ce au apărut pozele

Poliția din Constanța anunță că s-a sesizat din oficiu după ce în spațiul public au apărut imagini de la un eveniment pe litoral la care au luat parte mai multe vedete, care ulterior au fost infectate cu coronavirus. 

Se zvonește că mai mulți angajați ai trustului PRO TV, printre care și prezentatoarea Andreea Esca, au contractat coronavirusul după participarea la lansarea unui resort de lux din stațiunea Olimp, în perioada 26-27 iunie.

La petrecere au participat și Andreea Esca, alături de fiica ei Alexia Eram, dar și stilista Adina Buzatu, Mihaela Borcea, Delia (care a susținut un concert), precum și mai multe influenceriţe, printre care Sânziana Negru, Ioana Grama, Sânziana Iacob.
 

Parteneri
x close