Antena 3 CNN Actualitate Incendiu puternic la un hotel din Eforie. Turiștii au fost evacuați cu macaraua, de pe acoperiș

Incendiu puternic la un hotel din Eforie. Turiștii au fost evacuați cu macaraua, de pe acoperiș

Este panică în Eforie Sud după ce un incendiu a izbucnit la un hotel. În urmă cu scurt timp, turiștii au fost evacuați cu macaraua de pe acoperișul clădirii.

Incendiu puternic la un hotel din Eforie. Turiștii au fost evacuați cu macaraua, de pe acoperiș
de Cătălina Buzoianu    |    07 Sep 2021   •   08:04

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 04:00, au fost primite mai multe apeluri la numărul de urgență 112, prin care turiștii aflați în clădire cereau ajutor.

La fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere, două autoscări, o mașină de descarcerare și mai multe ambulanțe atât de la SMURD, cât și de la Serviciul Județean de Ambulanță.

În total, 40 de pompieri și paramedici au intervenit pentru a-i ajuta pe cei 83 de oameni aflați în hotel, între care 79 de turiști și 4 angajați ai hotelului. 

47 dintre aceștia au reușit să se autoevacueze până la venirea pompierilor, însă alți 36 au fost evacuați de la fața locului, mare parte dintre ei cu ajutorul autoscărilor, de pe acoperișul clădirii. 

Din fericire, toate persoanele au fost evacuate cu succes, fiind în afara oricărui pericol. O singură persoană a fost intoxicată cu fum, mai exact un angajat al hotelului., însă și aceasta era conștientă și cooperantă în momentul în care a fost transportată la spital. 

Incendiul a fost lichidat la aproximativ o oră de la izbucnire, iar cauza acestuia, din primele informații, ar fi un scurtcircuit la un boiler din camera tehnică a hotelului. 

Astăzi, conducerea hotelului va trebui să hotărască ce se va întâmpla cu turiștii. Mai exact, dacă aceștia vor fi relocați în alte unități de cazare sau își vor primi banii înapoi. 

×
Subiecte în articol: Eforie Sud incendiu
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close