Antena 3 CNN Actualitate Inedit A fost găsită moartă în casă, iar medicii au aflat că obișnuia să consume un produs după care suntem toți topiți

A fost găsită moartă în casă, iar medicii au aflat că obișnuia să consume un produs după care suntem toți topiți

O femeie, mamă a trei copii, a fost găsită moartă în casă. Medicii au ajuns la concluzia ca moartea tinerei de 34 de ani s-a datorat unui obicei extrem de uzual.

A fost găsită moartă în casă, iar medicii au aflat că obișnuia să consume un produs după care suntem toți topiți
Sursa foto: Foto: Christchurch Crematorium Funerals
04 Iun 2020   •   13:32

Amy Louise Thorpe, care era însărcinată în 15 săptămâni, a fost găsită fără suflare în patul său, în Invercargill, Noua Zeelandă.

Femeia a suferit o criză epileptică și s-a stins din viață. Descoperirile procurorului David Robinson arată că consumul său excesiv de băuturi răcoritoare ar fi contribuit la moartea femeii.

Amy era epileptică și, de când a devenit însărcinată pentru a patra oară, neozeelandeza suferea crize cam o dată pe săptămână. Investigațiile au descoperit că ea consuma un bidon mare de Coca-Cola pe zi, dar și între 500 ml și 1 l de băuturi energizante.

×
Parteneri
Prognoza meteo 18 martie - 15 aprilie 2024
x close