x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

A cunoscut un student la Medicină pe Tinder și a făcut amor cu el. A doua zi, femeia s-a dus urgent la Poliție. Ce i-a făcut bărbatul în dormitor

de 13 Oct 2017   •   10:32
A cunoscut un student la Medicină pe Tinder și a făcut amor cu el. A doua zi, femeia s-a dus urgent la Poliție. Ce i-a făcut bărbatul în dormitor 72

Un student la Medicină în Londra a fost condamnat pentru asalt după ce a apucat cu „forţă excesivă” sânii unei femei întâlnite pe Tinder, în timp ce făceau amor, relatează The Independent.

Phillip Queree (37 de ani) a făcut cunoştinţă cu femeia prin intermediul Tinder, cei doi întreţinând relaţii sexuale la a doua întâlnire. În timpul actului, bărbatul a strâns-o de sâni, deşi femeia i-a spus de mai multe ori să se oprească pentru că o doare, arată Curtea de Magistratură din Jersey.

Femeia a precizat că are vânătăi pe ambii sâni şi că i-a fost dificil să-şi folosească mâna în urma asaltului. Magistratul care s-a ocupat de caz a declarat că „acesta a fost un caz serios de asalt sexual. 

sati