x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

A făcut amor cu elevul ei și a fost dată pe mâna Poliției. Cutremurător ce au descoperit autoritățile în timpul anchetei

de 09 Oct 2017   •   11:03
A făcut amor cu elevul ei și a fost dată pe mâna Poliției. Cutremurător ce au descoperit autoritățile în timpul anchetei 72
Foto: Metropolitan Police

O profesoară a fost dată pe mâna Poliției după ce a întreținut relații sexuale cu unul dintre elevii săi. Alice McBrearty, de 23 de ani, a și-a luat adio de la job-ul de profesoară, ba chiar și de la libertate din cauza relației de câteva luni pe care a avut-o cu un băiatul de15 ani.

Potrivit The Independent, tânăra a fost cea care și-a sedus elevul, cerându-i prietenia pe mai multe rețele de socializare și conversând insistent cu el. Ea a recunoscut în fața judecătorului că a avut partide de amor cu adolescentul în hotel, în mașină și în casa părinților ei.

Mai mult, tânăra profesoară ar fi fost surprinsă în timp ce îl săruta pe elev chiar în sala de clasă. 

Tatăl adolescentului a descoperit accidental că fiul său avea o relație interzisă. A observat că băiatul conversa în mod exagerat cu profesoara sa și a anunțat poliția.

 

 

sati