x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

O ambulanță din Vaslui solicitată să consulte un mort, în sicriu, pregătit de înmormântare! I-au pus oglinda sub nas și…supriză!

de 12 Mai 2017   •   10:57
O ambulanță din Vaslui solicitată să consulte un mort, în sicriu, pregătit de înmormântare! I-au pus oglinda sub nas și…supriză! 72

O familie din Vaslui a solicitat interventia unui echipaj SMURD, dupa ce li s-a parut ca mortul pe care se pregateau sa il conduca pe ultimul drum, ar fi, de fapt, viu. Intamplarea a avut loc in localitatea vasluiana Vovriesti, comuna Bacesti. Inital, cadrele medicale au crezut ca e vorba de o gluma proasta, insa la insistentele familiei, acestia s-au deplasat la fata locului pentru a consulat "mortul-viu" - un batran in varsta de 84 de ani, decedat de doua zile.

Rudele decedatului sustin ca intr-una din zile batranul ar fi miscat un deget. Mai mult, una din fiicele barbatului a luat o oglinda si a asezat-o in dreptul fetei. Din cauza diferentei de temperatura, oglinda s-a aburit, iar rudele acestuia au fost ferm convinsi ca tatal lor traieste, desi statea nemiscat de doua zile. Barbatul murise in spital, iar dupa doua zile in care a stat la morga, trupul lui a fost luat de rude.  Cadrele medicale au fost nevoite sa dezbrace defunctul, sa il scoata din sicriu si...sa il consulte!

"Ne-am deplasat la fata locului. Mortul era asezat în sicriu. I s-a fãcut o electrocardiogramă, iar familia a văzut cã inima nu-i mai bătea”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, conform Adevarul. 

sati