Antena 3 CNN Actualitate Inedit Femeia a adormit în avion, iar când s-a trezit a crezut că trăiește un coșmar: „Nu poate fi adevărat!”

Femeia a adormit în avion, iar când s-a trezit a crezut că trăiește un coșmar: „Nu poate fi adevărat!”

Femeia a adormit în avion, iar când s-a trezit a crezut că trăiește un coșmar: „Nu poate fi adevărat!”
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
24 Iun 2019   •   10:56

O femeie care a adormit la bordul unui avion al companiei Air Canada s-a trezit singură în aparatul de zbor aflat la sol şi cu luminile stinse, aparent uitată în avion de echipaj, relatează luni AFP.

Într-un mesaj distribuit de o prietenă pe pagina de Facebook a Air Canada, Tiffani Adams povesteşte că se afla într-un avion care efectua o cursă Quebec-Toronto când a adormit, la scurt timp după decolare, pe unul dintre rândurile goale ale aparatului.

Ea s-a trezit în „întuneric total” după aterizare, avionul fiind remorcat în afara Aeroportului Internaţional Pearson din Toronto imediat după ce toţi pasagerii şi membrii echipajului au debarcat. „Mi-am spus, ‘am un coşmar’ (pentru că) serios cum se poate întâmpla acest lucru”, a spus ea.

Tânăra a reuşit să ia legătura cu un prieten pe telefonul său mobil, înainte să rămână fără baterie.

„Am încercat să mă concentrez asupra respiraţiei şi să-mi controlez atacul de panică, în timp ce încercam să-mi încarc telefonul conectându-l la toate prizele USB pe care le-am găsit”, a povestit ea. Fără succes: curentul electric fusese întrerupt. Tânăra femeie a găsit în cele din urmă o lanternă în cabina de pilotaj şi a reuşit să deschidă una dintre uşile avionului, însă 15 metri o separau de sol. Tiffani a putut în cele din urmă să atragă atenţia unui şofer de pe o maşină care transporta bagaje, cu ajutorul lanternei. Air Canada şi-a cerut scuze pentru incidentul produs la începutul lunii iunie, a adăugat Adams, precizând că nu a mai reuşit să adoarmă de atunci din cauza şocului. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close