Exces de Putere. 15 ani de umilințe, transformate în victorie. Povestea impresionantă a unui nevinovat condamnat pe nedrept

18 Noi 2016   •   22:06
Exces de Putere. 15 ani de umilințe, transformate în victorie. Povestea impresionantă a unui nevinovat condamnat pe nedrept Foto: APADOR-CH Exclusiv

Daniela Tarău a făcut pușcărie, nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait. După 15 ani de procese, la CEDO și în țară, a obținut recunoașterea erorii judiciare. Acum și-a dat doctoratul în sistemul penitenciar românesc la Academia de Poliție.

Povestea sa a fost prezentată de Adrian Ursu la ”Exces de Putere”.

În februarie 2001, Daniela Tarău, 43 de ani, a fost acuzată de înșelăciune și arestată preventiv.

”Am fost convinsă că e doar o seară, că voi pleca a doua zi acasă. Prima noapte în arest mi-a distrus mitul ăsta, celelalte deținute mi-au explicat că odată ajuns acolo e mai greu să ieși” a povestit Daniela Tarău.

A stat în arest timp de 1 an și 9 luni, timp în care a fost condamnată la 3 ani și 3 luni cu executare (în procesul de fond), apoi la 3 ani și 3 luni cu suspendare, în recurs. A fost eliberată în noiembrie 2002, ca urmare a acceptării unui recurs făcut la măsura arestării preventive. Ulterior, cu ajutorul APADOR-CH, s-a plâns la CEDO pentru durata excesivă a arestării și pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil. Ea și-a susținut mereu nevinovăția, și a cerut audierea mai multor martori, drept ce i-a fost refuzat de toate instanțele. CEDO i-a dat câștig de cauză în 2009, iar în 2010 a început rejudecarea cazului ei.

După o rejudecare care a durat mai bine de patru ani, în martie 2015 instanța a dat decizia finală și definitivă, Daniela Tarău fiind găsită nevinovată de faptele pentru care fusese acuzată, arestată și condamnată. 

”31 martie 2015 a fost ziua în care Curtea de Apel a dat sentința definitivă și irevocabilă. Când am venit acasă și i-am spus mamei că am câștigat, definitiv, a zis, <mamă, nici eu nu am crezut!> Vă dați seama, după atâția ani aflu că nici mama nu m-a crezut nevinovată. Am întrebat-o: nu ai crezut ce? Și de acolo nu mi-a mai răspuns. Și-a dat seama că a luat-o gura pe dinainte…”

”A trecut atâta timp de la momentul ăla...însă acum aș vrea să mai spun un singur lucru. După ce această poveste s-a încheiat mi s-a părut firesc să deschid o acțiune împotriva statului. Mi s-a părut firesc ca statul să repare această eroare” explică Daniela Tarău.

”Nicio sumă nu poate acoperi traumele acelea. Am spus că suma de 900.000 de euro ar fi echitabilă. Un magistrat al Tribunalului Ilfov a încuviințat. Cineva a avut curaj să spună lucrurilor pe nume și a apreciat că suma este una corectă. Evident că statul român a făcut apel. La Curtea de Apel s-a considerat că suma este nejustificat de mare. O îmbogățire fără just temei. Apreciază că aceste daune nu ar trebui să acopere suferințele” a spus Marius Iorga, avocatul Danielei Tarău.

 

 

x close