x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Preşedintele ANSVSA, găsit în conflict de interese penal de ANI

de S.T.   •   07 Sep 2015   •   15:51
Preşedintele ANSVSA, găsit în conflict de interese penal de ANI 534
Foto: Agerpres
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) Dumitru Băiculescu s-a aflat în conflict de interese penal, în perioada 5 februarie - 8 aprilie 2014, când era director executiv al DSVSA Buzău, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
   
ANI anunţă că a constatat existenţa indiciilor cu privire la posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de Dumitru Băiculescu, fost director executiv în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău, în perioada 5 februarie - 8 aprilie 2014, scrie Mediafax.
   
Potrivit ANI, în perioada exercitării funcţiei de director executiv al DSVSA Bucureşti, Băiculescu a avizat cu "bun de plată" un număr de 12 facturi de prestări servicii, în valoare totală de 8.334 de lei, emise către instituţie de S.C. Medvet 2000 S.R.L., societate comercială în cadrul căreia a deţinut în perioada 29 decembrie 2009 - 30 ianuarie 2014 atât calitatea de asociat, cât şi funcţia de administrator.
   
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Dumitru Băiculescu a infracţiunii de conflict de interese.

Băiculescu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, dar nu a depus la dosar un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
   
Dumitru Băiculescu a fost numit la conducerea ANSVSA în martie 2015, el lucrând anterior ca director executiv la direcţia de la Buzău.
sati