x close

Ei sunt cei patru prieteni morţi în tragedia de la Balş: 'De toate vei mai găsi, numai timp nu'

de A.T.    |    28 Feb 2020   •   11:31
Ei sunt cei patru prieteni morţi în tragedia de la Balş: 'De toate vei mai găsi, numai timp nu' 1121 Antena 3 / Facebook

Patru prieteni au murit în tragedia de la Balş, noaptea trecută, după ce maşina în care se aflau a fost spulberată de un TIR şi apoi strivită de un parapet de beton, pe DN 65, la ieşire din oraşul Balş spre Craiova.

Roberto (24 de ani), Claudia (20 de ani), Vasile (27 de ani) şi Tiberius (22 de ani), se aflau, noaptea trecută, într-un autoturism marca Dacia Logan şi se deplasau dinspre Balş către Craiova.

Cei patru prieteni erau toţi din Slatina, iar şoferul de 24 de ani şi tânăra de 20 de ani erau iubiţi.

Noaptea trecută, în jurul orei 01.00, cei patru prieteni din Slatina se îndreptau către Craiova.

La ieşire din oraşul Balş, şoferul a pierdut controlul direcţiei, din motive încă necunoscute, iar maşina a pătruns pe contrasens şi a fost spulberată de un TIR.

După impactul cu camionul, autoturismul în care se aflau cei patru prieteni a fost strivit între TIR şi un parapet de beton.

Patru prieteni morţi într-un cumpit accident în Balş, Olt

Patru prieteni morţi în cumplitul accident din Balş, Olt

Şoferul TIR-ului a sunat imediat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa accidentul, iar când s-a apropiat de maşina strivită a suferit un şoc.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au ajuns în scurt timp la locul tragediei, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei patru prieteni.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs cumplitul accident de la Balş.

Într-o ultimă postare pe Facebook, tânăra în vârstă de 20 de ani a postat o fotografie cu mesjal: 'De toate vei mai găsi, numai timp nu'. O prietenă a Claudiei a răspuns cu un comentariu emoţionant la postare: 'Ai stiut tu,copilă, ca nu vei mai avea timp? Dumnezeu sa te odihnească în pace!'.

Citeşte mai multe despre:

accident Balș
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati