Antena 3 CNN Actualitate Locale Delalii înfiorătoare despre crima din Cernavodă care a îngrozit toată țara: ''Nici nu pot să respir, că tremur toată!''

Delalii înfiorătoare despre crima din Cernavodă care a îngrozit toată țara: ''Nici nu pot să respir, că tremur toată!''

Autorul crimei cumplite de la Cernavodă a fost prins, la doar câteva ore de la descoperirea cadavrului. Victima lui era psiholog şcolar la un liceu din Medgidia.Trupul ei neînsufleţit, cu mâinile legate la spate, a fost găsit după ce pompierii au spart uşa apartamentului, încuiată pe dinăuntru. Criminaliştii continuă acum cercetările în acest caz care a îngrozit o țară întreagă.

Delalii înfiorătoare despre crima din Cernavodă care a îngrozit toată țara: ''Nici nu pot să respir, că tremur toată!''
de Georgiana Adam    |    Raluca Butan    |    08 Apr 2021   •   17:08

Update ora 18:

Raluca Butan vine cu mai multe informaţii despre crima îngrozitoare de la Cernavodă.

Jaful este mobilul crimei

''A încercat să îi fure cheile în momentul în care femeia i-a deschis ușa. I-a spus că are nevoie de declarația pe proprie răspundere pentru a se putea întoarce acasă, după o discuţie avută cu ea, vis-a-vis de faptul că trebuia să îi schimbe termopanele şi a profitat de momentul în care femeia a mers după hârtie şi pix şi a încercat să îi fure cheile de apartament, dar spre ghinionul lui a fost surprins de aceasta. A avut loc se pare o luptă între victimă şi călăul său, spun procurorii.

Femeia ar avea mai multe semne pe corp ale acestei lupte în încercarea de a-şi salva viaţa. Bărbatul a reuşit însă să o pună la pământ. A avut un căluş la îndemână cu care i-a astupat gura pentru a nu fi auzită de vecini şi se pare că în cele din urmă, a strangulat-o. Acest lucru se va stabili în urma necropsiei care se va face. Sora femeii locuieşte chiar în apartamentul de lângă ea, dar nu a auzit nimic, fapt că acest criminal s-a mişcat destul de repede'', a transmis Raluca Butan, reporter Antena 3.

Alarma a fost dată de sora victimei

După ce a încercat în zadar să intre în apartament, femeia a sunat la 112 şi a cerut ajutor pentru deblocarea uşii.

Pompierii au fost nevoiţi să spargă uşa casei. Au găsit-o pe profesoară legată de pat. După toate aparenţele, sfârşitul ei a fost înfiorător.

''La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere si o autospeciala de descarcerare. De asemenea în sprijin a venit și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța. Sosiți la fața locului, colegii au deblocat ușa cu mijloacele din dotare, iar în casă a fost găsită o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarata decedată'', a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt, ISU Dobrogea.

Femeia de 52 de ani locuia singură şi preda la un liceu din Medgidia.

Vecina profesoarei: ''Nici nu pot să respir, că tremur toată!"

''Am auzit că avea căluş în gură şi gâtul tăiat, ce mi-au spus poliţaii. Era profosoară de psihologie la Medgidia. Nici nu pot să respir, că tremur toată. Nu avea nici copii, nu era nici căsătorită, nu ştiu, nu am văzut-o cu niciun bărbat în casă'', a spus o femeie care o cunoştea pe profesoara ucisă cu bestialitate.

Declaraţia directoarei de la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia

''Suntem şocaţi. Era de religie catolică si am felcitat-o cu toţi pentru sărbătorile pascale. Mi-a răspun la mesaje. Un om extraordinar, un psiholog şcolar extrem de calm. Un om care nu a avut niciodată un coflict cu nimeni'', a spus Elena Nichita, directoarea de laLiceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia.

În prezent, la locul crimei au ajuns experţi criminalişti de la Bucureşti.

Cine este criminalul care a ucis-o pe profesoară

Femeia de 52 de ani a fost ucisă de un bărbat pe care îl primise în apartament ca să îi monteze termopane.

Individul avea însă alte gânduri și a încercat să îi fure cheia victimei pentru a putea intra mai târziu în casă, evident ca să o jefuiască.

Criminalul a fost prins joi, în apropierea localității Deleni, acolo unde încerca să se sinucidă. 

El luase otravă de şobolani şi acid de baterie.

Citiţi şi: Profesoară din Cernavodă, găsită moartă în casă cu mâinile legate şi un căluş în gură

×
Subiecte în articol: profesoara Cernavoda crima Medgidia detalii
Parteneri
Revolta fermierilor împotriva unui nou sistem antigrindină
x close