Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi adolescenți au abandonat pe trotuar un manechin care părea un cadavru plin de sânge, în Buzău, ca să facă postări cu el pe internet

Doi adolescenți au abandonat pe trotuar un manechin care părea un cadavru plin de sânge, în Buzău, ca să facă postări cu el pe internet

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:44 20 Ian 2025 Modificat la 13:50 20 Ian 2025
manechin pacient victima barbat
Manechin folosit pe post de pacient. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Doi adolescenţi au fost sancţionaţi de Poliţie după ce ar fi abandonat pe un trotuar din municipiul Buzău un manechin ce simula un cadavru, cu scopul de a posta apoi fotografii şi clipuri pe reţelele sociale.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, autorităţile au fost sesizate de trecători dar şi de Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Manechinul ar fi fost înfăşurat într-o folie de culoare neagră şi stropit cu vopsea roşie.

"În noaptea de 17/18 ianuarie a.c., poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiul Buzău, se află un manechin ce simulează o persoană decedată. La faţa locului a fost direcţionat un echipaj de ordine publică pentru a verifica dacă aspectele sesizate se confirmă şi a lua măsurile legale ce se impun", a transmis, pentru Agerpres, IPJ Buzău.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că manechinul ar fi fost abandonat pe trotuar de către doi tineri.

"Poliţiştii au descoperit la locaţia indicată manechinul şi, din primele verificări, a reieşit că doi tineri de 17 ani, din Buzău, ar fi recurs la acest gest pentru realizarea unei postări în social-media.

Cei doi adolescenţi au fost sancţionaţi contravenţional şi atât ei, cât şi părinţii acestora, au fost consiliaţi cu privire la consecinţele adoptării unor astfel de comportamente", informează sursa citată.

×
x close