Antena 3 CNN Actualitate Locale Paul s-a dus într-o seară la sală, a început să tragă de fiare și s-a prăbușit brusc. La spital, a deschis ochii și le-a spus ceva părinților. "Nu există cuvânt pentru așa ceva"

Paul s-a dus într-o seară la sală, a început să tragă de fiare și s-a prăbușit brusc. La spital, a deschis ochii și le-a spus ceva părinților. "Nu există cuvânt pentru așa ceva"

Paul s-a dus într-o seară la sală, a început să tragă de fiare și s-a prăbușit brusc. La spital, a deschis ochii și le-a spus ceva părinților. "Nu există cuvânt pentru așa ceva"
21 Ian 2019   •   16:42

Un tânăr în vârstă de doar 20 de ani, din Bosanci, a murit la aproape trei săptămâni după ce ajunsese la Spitalul Clinic de Urgenţă din Iaşi în stare gravă, cu diagnosticul de anevrism cerebral rupt.

Paul Drăgoi s-a deplasat în seara primei zile din acest an la sala de sport din Ipoteşti, alături de mai mulţi tineri. Acolo i s-a făcut brusc rău, fiind preluat de o ambulanţă şi dus mai întâi la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava. Pentru că era în stare gravă a fost transferat la Iaşi, unde a fost şi operat. Din păcate, au apărut complicaţii, iar în ziua de sâmbătă, 19 ianuarie, părinţii au primit cumplita veste a decesului fiului lor, scrie Monitorul de Suceava.

„Neştiindu-se cu probleme medicale, marţi, 1 ianuarie 2019, seara, tot înconjurat de prieteni s-a prăbuşit din picioare. Transportat de urgenţă şi diagnosticat cu anevrism cerebral rupt (vas de sânge rupt în zona creierului) a fost operat cu succes 3 zile mai târziu. A doua zi după operaţie a deschis ochii, şi-a strâns părinţii de mână, dar la scurt timp au intervenit alte complicaţii foarte grave, medicii rămânând neputincioşi – inima lui Paul încetând să mai bată în dimineaţa de 19 ianuarie. Dacă îţi moare părintele, te numeşti orfan. Dacă îţi moare partenerul de viaţă, te numeşti văduv. Dar dacă îţi moare copilul… nu există cuvânt care să exprime durerea”, au scris cei de la site-ul oasteadomnului.ro.

×
Parteneri
Un criminal în serie va fi eliberat din închisoare
x close