Antena 3 CNN Actualitate Locale Zoe Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca, vindecată de COVID-19, la 90 de ani

Zoe Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca, vindecată de COVID-19, la 90 de ani

La vârsta de 90 de ani, Zoe Dăian, nepoata lui Arsenie Boca, cel considerat Părintele Ardealului, poate spune că este protejată divin. Femeia a învins o formă severă de COVID-19 şi a supraviețuit și unui atac cerebral, în urma căruia a stat în comă mai mult de o lună.

Zoe Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca, vindecată de COVID-19, la 90 de ani
Sursa foto: ebihoreanul.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Sep 2021   •   23:01

Zoe Dăian, nepoata lui Arsenie Boca, s-a născut în anul 1930, în comuna Buteni, județul Arad. Acum ea trăiește într-un centru pentru vârstnici în Bihor, devenit punct de pelerinaj pentru cei care vor să afle mai mult despre viaţa lui Arsenie Boca, considerat Părintele Ardealului.

O parte din amintirile cu Părintele Arsenie Boca le-a reconstituit din poveştile părinţilor, altele i-au rămas întipărite adânc în mintea de copil, Zoe fiind martoră a tinereții călugărului dar şi partener de joacă şi prieten.

Ca de pildă faptul că Zian (n.r numele de botez al lui Arsenie Boca) era modest, serios și retras, că îi plăcea să se roage, să picteze icoane. Sau cum a învățat să cânte extrem de ușor la instrumente, numai citind partiturile ori ascultând doar notele.

"Îl tot chemau şi pe el, la nunţi, că părinţii mei au cununat mulţi tineri. Dar el nu voia să se ducă. «Mărioară, eu nu sunt pentru viaţa asta. Voi mergeţi liniştiţi, eu am grijă de Zoe», îi spunea mamei", a povestit femeia presei locale, amintindu-şi cum Zian îi lua apărarea mereu şi îi purta de grijă când părinţii ei lipseau.

Şi acum la vârsta de 90 ani, după ce a supraviețuit unui atac cerebral, în urma căruia a stat în comă mai mult de o lună şi a învins o formă severă de COVID-19, Zoe Dăian spune că simte prezența părintelui Arsenie care o ocrotește.

Femeia spune că unchiul ei i-a rămas aproape şi după moarte, ajutând-o să treacă peste un divorţ dureros, ghidând-o să-şi crească şi să-şi educe fiica, pe Mihaela, care acum e asistentă medicală stabilită în Grecia, împreună cu nepoata ei, arhitectă.

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close