Antena 3 CNN Actualitate MAI: Rectorul și prorectorul de la Academia de Poliție și-au dat demisia

MAI: Rectorul și prorectorul de la Academia de Poliție și-au dat demisia

MAI: Rectorul și prorectorul de la Academia de Poliție și-au dat demisia
Sursa foto: foto- Facebook
24 Mai 2019   •   14:09

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog, a anunțat că rectorul și prorectorul de la Academia de Poliție și-au dat demisia

„Carmen Dan a solicitat astăzi rectorului și prorectorului Acamdemiei de Poliție să-și dea demisia din funcțiile deținute. Procedural, ministrul nu îi putea demite. Ca urmare a solicitării ministrului, atât rectorul, cât și prorectorul Academiei de Poliţie și-au dat demisia. Vorbim de doi oameni care ocupau funcții de conducere în cea mai importantă instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, o instituție care pregătește viitorii ofițeri”. 

„Toți acești tineri au venit la Academia de Poliție crezând că aici vor găsi doar oameni cu principii, de la care să învețe și care să le fie exemple, atât în viață, cât și în carieră. Avem o mare responsabilitate față de acești tineri. Profesorii care ar trebui să le fie mentori nu trebuie să uite niciodată că faptele lor au consecințe”. 

UPDATE Mihail Marcoci a anunțat, după discuția cu ministrul Carmen Dan, că și-a dat demisia din funcția de prorector al Academiei de Poliție.

„Mi-am dat deja demisia, acordul de demisie a fost scris. Mi-am dat demisia acum, am avut o discuție cu doamna ministru de Interne în care mi-am exprimat regretul pentru cele intâmplate, este o anchetă în curs. Nu vă pot da nimic din dosar. Nu am făcut niciun fel de presiuni asupra ofițerului. Aveti răbdare, veți vedea din dosar. (...) Eu nu am avut niciun fel de relație apropiată cu acel tânăr ofițer. La un moment dat, nici nu știam cum îl cheamă. Nu a studiat la specializările mele. (...) O sa vedeți din declarația mea de avere, din activitățile mele extraprofesionale, diferneța de salariu pe care am avut-o ca prorector al Academiei de Poliție nu era atât de relevată", a declarat Mihail Marcoci, fostul prorector al Academiei de Poliție.

Știre inițială

Ministerul Afacerilor Interne solicită demisia rectorului şi a prorectorului Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" - Adrian Iacob şi Mihail Petrică Marcoci -, cercetaţi penal de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la şantaj, în dosarul privind ameninţarea cu moartea a jurnalistei Emilia Şercan.

"Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat act de măsurile dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie de punere în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, faţă de rectorul Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', Iacob Adrian, şi prorectorul Marcoci Petrică Mihail", a informat vineri Biroul de presă al MAI.

În aceste condiţii, comanda Academiei de Poliţie va fi asigurată de prorectorul Veronica Stoica, până la împuternicirea unui nou rector şi a unui nou prorector.

Citiți și Rectorul Academiei de Poliție a ajuns la audieri la DNA. Va da explicații în dosarul privind amenințarea jurnalistei Emilia Șercan

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: demisia
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close