Antena 3 Actualitate Monica Pop: ”Dana Budeanu are dreptate! Categoric este o discriminare!”

Monica Pop: ”Dana Budeanu are dreptate! Categoric este o discriminare!”

de Laura Dinu    |    11 Mai 2021   •   13:54
Monica Pop: ”Dana Budeanu are dreptate! Categoric este o discriminare!”

În timp ce autoritățile din România pregătesc marea relaxare de la 1 iunie, din ce în ce mai multe companii oferă facilități pentru persoanele vaccinate.

Aceste facilități stârnesc însă destul de multe reacții în rândul internauților, deoarece o parte dintre aceștia sunt revoltați și vorbesc despre discriminare atunci când vine vorba despre astfel de oferte speciale. 

- cinematografele se deschid la capacitate de 50 la sută

- concerte şi evenimente-pilot culturale cu peste 50% din capacitatea spațiului

- competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor care s-au vaccinat, doar că evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU

- un lanț de restaurante din Capitală oferă o reducere de 50 de lei grupurilor de patru persoane care stau la aceeași masă. Promoția este valabilă până la finalul anului

- părinții vaccinați anti-COVID au acces gratuit la spectacolele de teatru din Sibiu

- un lanț de librării oferă cărți gratuite celor prezintă certificatul de vaccin la casă, în perioada 08-16 mai

- un restaurant din Capitală oferă în luna mai o reducere în valoare de 15%

- reducere de 20% pentru clienții saloanelor erotice

Dana Budeanu, în război cu o editură care oferă cărți pentru persoanele vaccinate

Chiar și Dana Budeanu a reacționat cu privire la reducerile de carte oferite de un lanț de librării de la noi din țară, iar medicul Monica Pop îi susține punctul de vedere. 

”Eu cred că are dreptate! Categoric este o discriminare! Dar, lăsând la o parte discriminarea, constat în continuare că cei care decid nu știu lucruri medicale elementare și anume că orice vaccinat se poate îmbolnăvi. Deci orice participant la un spectacol care are în mână un certificat de vaccinare, poate fi bolnav! La ce folosește atunci certificatul de vaccinare, că nu înțeleg?

Deci, încă o dată, INMS-ul a transmis cifra oficială săptămâna trecută, acum probabil că sunt mai mulți, de 30.000 de vaccinați care au făcut boala. Deci vaccinul determină ca persoana respectivă să facă o formă ușoară, dacă face boala. Dar nu are nicio legătură cu contaminarea. Se poate contamina orice vaccinat! Și atunci întreb: la ce folosește certificatul?

Monica Pop: Este absolut inutil acest certificat de vaccinare

Oricare care intră într-o sală de spectacol poate fi bolnav, el fiind vaccinat. Și atunci la ce folosește? Consider că este absolut inutil. Un test ar fi altceva, doar că oamenii nu au bani. Ca să meargă la un spectacol și așa costă biletul... Dacă își mai cumpără și teste pentru a merge la spectacol se ajunge la niște sume pe care oamenii nu și le pot permite. Deci este cât se poate de prost organizat. 

Eu cred că ar fi perfect să fie posibilă participarea la un spectacol cu distanțare și mască, așa cum a mai fost! Când a fost acum câteva luni așa, s-a îmbolnăvit cineva? Are cineva vreo știință că, într-o sală de spectacol unde se lucra cu 30%, s-a îmbolnăvit cineva? Nu! Deci este absolut inutil acest certificat la spectacole, concerte, la meci, etc”, a declarat Monica Pop la Antena 3. 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close