Antena 3 CNN Politică Monitorul Oficial trece de sub autoritatea Camerei Deputaţilor la Guvern

Monitorul Oficial trece de sub autoritatea Camerei Deputaţilor la Guvern

Monitorul Oficial trece de sub autoritatea Camerei Deputaţilor la Guvern
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    27 Iun 2012   •   20:40

Monitorul Oficial trece din subordinea Camerei Deputaţilor sub autoritatea Guvernului, a decis, miercuri, Executivul, printr-o ordonanţă de urgenţă, conform unor informaţii furnizate de Palatul Victoria, informează Agerpres.

Ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii de organizare a Monitorului Oficial al României prevede ca Regia Autonomă Monitorul Oficial să "se reorganizeze ca regie autonomă persoană juridică ce desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului".

Guvernul îşi motivează ordonanţa "având în vedere că la nivelul Regiei Autonome Monitorul Oficial se manifestă disfuncţionalităţi importante".

Potrivit Mediafax, directorul-general urmează să fie numit de către secretarul general al Guvernului. 



×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close